Duminica Reformei 31 Octombrie 2021

Unii oameni ar putea considera ciudat că noi protestanții sărbătorim astăzi acest „festival” luteran, dar această zi cuprinde o uniune de celebrări. Noi suntem în același timp și lutherani și valdenzi. Ziua Reformei comemorează momentul în care Martin Luther și-a bătut în cuie cele Nouăzeci  și cinci de teze la ușa bisericii din Wittenberg la 31 octombrie 1517 și momentul în care cu 400 de ani înainte de Luther, la 25 Octombrie 1120 Peter Waldo a distribuit ca un manifest și anume catehismul valdenz. Cred că merită să înțelegem propriul nostru calendar aici, deoarece este important pentru noi să ne amintim de Reformă. Suntem protestanți, dar este și adevărat că suntem „ Protestanți-evanghelici”. Ca protestanți, stăm cu un picior foarte ferm și pentru totdeauna sădiți în învățăturile și tradițiile Unice, Sfinte, Universale ale Bisericii care au fost stabilite de Apostoli, dar stăm și cu celălalt picior foarte mult în Reforma Protestantă. În Evul Mediu, Biserica și-a pierdut drumul  mai ales în Europa de Vest. Controlul ei a căzut în mâinile unor oameni corupti care l-ar fi cunoscut pe Isus dacă ar fi stat chiar în învățătura Sa, dar de fapt nu-l cunoșteau decât pe Mamona. Și, pe măsură ce secolele au trecut, doctrinele istorice ale harului care fuseseră transmise de apostoli și care fuseseră scrise pentru noi în Biblie s-au răsucit și s-au amestecat cu învățături false. În mare parte, creștinii evanghelici protestanți și neoprotestanți au o datorie față de Luther pentru demararea unei mișcări care a atras Biserica înapoi la credința apostolică și înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu.

În textul nostru din Evanghelia sf. Ioan  cap. 8 citim despre importanța Cuvântului lui Dumnezeu. Priviți ce spune Isus în versetele 31 și 32:

Deci Isus le-a spus iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera.” (acum am folosit traducerea Tyndale)

Știm că viața veșnică și libertatea se găsesc în Isus Hristos. Pentru a avea aceste lucruri pentru noi înșine, trebuie să-L urmăm. Aceasta înseamnă  încredere în  El și  în urma  lui ce implică și învățătura adică rămânând  în El. Și El spune că noi facem acest lucru cât rămânem în al Său  Cuvânt. Doar acolo găsim adevărul lui Dumnezeu în contrast cu minciunile și gândirea nebună a lumii. Doar acolo găsim adevărul că, încrezându-ne în Isus, nu numai că ne putem ierta păcatele, dar le putem cuceri , le putem birui.

În versetul precedent, în Ioan 8:30 , Ioan ne spune că, „Pe când [Isus] spunea aceste lucruri, mulți au crezut în El”. Acum El urmează imediat cu aceste cuvinte de avertizare. „Dacă vrei să fii un   ucenic adevărat , vei  rămâne  în Cuvântul Meu.” Este esența învățăturii grupării noastre religioase. În capitolul șase citim despre câțiva oameni care, de la început, L-au urmat pe Isus, dar pe măsură ce lunile și anii au trecut, au căzut. Ei fuseseră „credincioși”, dar nu credincioși în sensul Noului Testament al celor care aveau o credință reală și mântuitoare. Ei au crezut în sensul că au auzit pe Isus spunând unele lucruri bune care le -au plăcut și că au fost de acord cu ele, dar ei nu prea  respectau   învăţătura Lui. Le-a plăcut învățătura Domnului Isus respectiv cea morală, dar poate chiar nu au vrut să recunoască că nu puteau trăi la înălțimea ei – căci erau păcătoși. Poate unora dintre ei le-a plăcut ideea lui Isus ca Mântuitor al lor, dar nu le-a plăcut ideea de a-l face cu adevărat Domn al lor.

Cu toții am văzut astfel de oameni. Poate că la un moment dat am  fost  oameni ca aceștia. Sper că niciunul dintre noi nu mai este. Am văzut oameni care aud mesajul Evangheliei și se întorc către Isus, poate că devin foarte entuziasmați de toată situația și se aruncă în tot felul de activități și grupuri legate de Biserică, apoi deodată dispar, renunță la Biserica și nu mai auzim niciodată de ei. Ce s-a întâmplat?

Ei nu au  respectat poruncile lui Isus .

Frați și surori, de aceea am subliniat atât de des nevoia unei înțelegeri biblice nu numai a Evangheliei, ci și a convertirii și evanghelizării. Părerile despre acele lucruri care domină comunitatea evanghelică în aceste zile sunt cu siguranță  nebiblice . Înțelepciunea obișnuită predată astăzi le spune predicatorilor că, pentru a aduce oameni la Isus, „trebuie să le spuneți despre toate binecuvântările pe care le oferă Isus, dar să vă asigura că nu vorbiți despre păcat – pentru că amintirea oamenilor că sunt păcătoși îi va speria sau îi va face să plece. Se simt prost cu ei înșiși”. Dar, prieteni, dacă aceasta e ceea ce le prezentăm, suntem  descalificați în a prezenta Evanghelia. De ce ar fi cineva atras de Evanghelie fără să-și înțeleagă păcatul și nevoia de mântuire? Scopul Bisericii nu este de a atrage oamenii la programe și activități sau chiar de a-i face să se simtă bine cu ei înșiși. Scopul este să predicăm Evanghelia: să-i învățăm pe bărbați și pe femei că sunt păcătoși, că Isus Hristos oferă răscumpărarea prin sângele pe care l-a vărsat pe cruce și că putem lua parte la acea răscumpărare smerindu-ne și rămânând în El. Ei bine, nu toți acceptă acest lucru, vedem pastori vocali celebri cum predică despre studii și sondaje de opinie, la polul opus alții care prezintă așezăminte și porunci omenești la rang de „soluție a lui Dumnezeu”. Cât de departe sunt aceste două laturi de Reformă !?

În tinerețea mea am avut activități felurite în anumite biserici neoprotestante și m-am intersectat cu cei care se ocupau de tineri și copii. Și am mers la o biserică în Timișoara mult timp unde veneau fel și fel de celebrități pastorale, unul mai celebru ca altul. Și era un moment de rugăciune de iertare. Scopul conducătorilor uneori a fost pur și simplu să le spună acelor tineri despre Isus și apoi să îi preseze să se roage în așa fel încât să-și spună public păcatul, ceea ce era bine într-un fel, era o confesare ca a noastră doar cu altă formă.  Și totuși, fiecare tânăr care s-a rugat la rugăciune a fost catalogat ca „încă unul pentru Isus” și apoi a fost eliberat cu asigurarea că el sau ea a fost mântuit – indiferent de faptul că puțini, sau unii dintre ei, aveau sau nu vreo înțelegere reală a Evangheliei și și mai puțini au umblat cu Isus. Nu a existat nici o veghere de „rămânere în Hristos” în acea lucrare, iar cel care a atras semnalul de alarmă asupra consilierii tinerilor a fost alungat în timp ce pastorii mergeau la baluri masonice Rotary. Dar acest lucru nu se întâmplă doar cu tinerii adolescenți. Biserica liberală face adesea același lucru cu adulții și copii. Oamenii sunt atrași la fel și fel de biserici cu promisiuni de binecuvântări, dar nu li se oferă nici o înțelegere reală a Evangheliei. Când ei spun „Da” promisiunilor , sunt asigurați într-un fel de o iertare pentru păcatele pe care ei s-ar putea să nu le aibă cu adevărat, iar apoi devin într-o stare mai gravă decât înainte. Dar după ce Biserica a ajuns la ei și nu a reușit să comunice cu adevărat Evanghelia, ei sunt încă pe drumul spre iad, dar acum sunt plini de asigurări false că nu sunt pe calea care duce spre cer uneori chiar pierduți. Aceasta se întâmplă cu acești doi poli despre care v-am vorbit. Unul predică altceva decât Evanghelia: opinii, sondaje și meritismul unor diplome de pastori super-calificați care nu știu nici măcar să bată un cui într-o scândură dar sunt doctori teologi, iar altul care predică totala neputință și justificarea omului doar prin convingerea sa că există Dumnezeu și obține iertare prin Euharistie. Și iată cum una a dorit Reforma și alta predică falșii urmași ai acesteia. Vedeți cât de importantă este lucrarea bisericii noastre? Biserica noastră este foarte importantă căci ea predică Cuvântul lui Dumnezeu, poruncile Domnului Isus și totuși oamenii sunt atrași de bisericile unde pastorul fie face stand up comedy fie unde predică citate ale unor oameni și filozofii care mai de care mai sucite în așa zise „tehnici de ucenicizare”.

Dar, fraților și surorilor, aceasta nu este o problemă nouă. Reforma a început pentru că oamenii care au rămas în Cuvânt și în Isus și-au dat seama că ceea ce învață Biserica în zilele lor nu mai era Evanghelia. Martin Luther a studiat și a predat de ani de zile pe această temă. A fost preot paroh și profesor de seminar și pe măsură ce studia și preda a văzut din ce în ce mai mult nevoia Reformei. A fost bucuros să o perfecteze pe temeliile valdenze și husite. Dar, pe măsură ce a văzut sufletele din ce în ce mai îndepărtate de Evanghelie, și-a dat seama că trebuia să vorbească public împotriva conducerii corupte și împotriva învățăturilor care puneau în pericol sufletele aflate în grija lui.

Mai exact, ceea ce l-a declanșat pe Luther a fost vânzarea de indulgențe. Indulgențele au fost un fel de convergență supremă a învățăturii proaste și a conducerii bisericești corupte. De-a lungul anilor, creștinii au ajuns să creadă că nimeni nu poate intra în rai până când nu a fost făcut cu desăvârșire sfânt. Cu alte cuvinte, Isus ne salvează – și fiecare creștin va ajunge în cele din urmă să se ridice după ce el sau ea va muri – dar atâta timp cât mai rămâne vreun păcat în viața noastră, nu vom putea intra în prezența Sfântului nostru Dumnezeu. Aici a devenit importantă doctrina Purgatoriului, deoarece se presupunea că în Purgatoriu oamenii răscumpărați aveau de suferit până când au încetat să păcătuiască și au plătit pedepsele temporale pentru păcatele pe care le-au comis. Biserica a învățat, de asemenea, că acești câțiva oameni – „sfinții” – nu numai că au atins sfințirea perfectă în această viață, dar făcuseră de fapt fapte bune peste și peste cerința de a intra în rai. Conducerea Bisericii a susținut atunci că tot acel exces de merit al sfinților a fost depozitat într-o vistierie și că ei îl pot distribui după cum consideră de cuviință. O îngăduință a fost acordarea unei părți din acest merit cu asigurarea că îți va lua atâtea zile sau ani din timpul tău în Purgatoriu. Cred că puteți vedea cum acest lucru subminează Evanghelia. Astăzi sunt aceleași minciuni vândute la cozile de la moaște ambalate altfel.

La început, Biserica a dat aceste indulgențe oamenilor care făcuseră o muncă bună și care și-au arătat remușcări pentru păcatele lor, dar nu a durat până când Biserica a început să ofere indulgențe în schimbul unor contribuții în numerar. Acest lucru îl preocupa pe Luther. El a văzut oamenii pe care îi păstorea și a știut că ei doreau cu adevărat să-L urmeze pe Hristos, dar că Biserica îi duce în rătăcire. Să luăm de exemplu pe Frederic cel Înțelept. Era prințul lui Luther. El a fost simplu și sincer în credința sa creștină, dar a fost îndepărtat de a se încrede numai în Isus. Biserica vremii a dezvoltat, precum ortodoxia de astăzi, idei superstițioase despre moaștele sfinților, iar Frederic s-a îndrăgostit de acest cârlig, linie și plată de superstiție. Avea una dintre cele mai mari colecții din Europa. De fapt, când a fost catalogat în 1509, avea 5.005 de relicve diferențiate.

Iată doar câteva dintre articolele din colecția sa: Un dinte de Sfântul Ieronim, patru bucăți de Sfântul Hrisostom, șase de Sfântul Bernard și patru de Sfântul Augustin. Patru din firele de păr ale Mariei, trei bucăți din mantia ei, bucată din brâul ei și șapte din vălul stropit cu sângele lui Hristos. Avea de asemenea o bucată din înfășările lui Iisus, treisprezece din pătuțul lui, un fir de paie din grajd, una dintre piesele de aur aduse de înțelepți și trei bucăți din mirul lor, o șuviță de păr din barba lui Isus, una din cuiele de la răstignirea lui, o bucată de pâine de la ultima cină și chiar o crenguță din rugul aprins al lui Moise. La zece ani după ce catalogul a fost făcut, colecția lui Frederick a crescut de la 5.000 la peste 19.000 de relicve, iar conducerea Bisericii a oferit o indulgență de 1.902 zile.

Luther a devenit din ce în ce mai preocupat de acest gen de lucruri pe măsură ce a văzut că oamenii lui sunt conduși din ce în ce mai mult în rătăcire. Dar ceea ce l-a împins în cele din urmă peste limită și l-a motivat să ia măsuri publice au fost indulgențele pe care Papa le comercializa pentru a finanța construcția Capelei Sf. Petru din Roma. Acesta este același Sf. Petru pe care toată lumea merge să o viziteze astăzi. Era enorm de scump, iar vistieria Papei se usca, așa că a decis să finanțeze construcția trimițându-și oamenii prin Europa vânzând indulgențe. Un bărbat anume, Johan Tetzel, a venit în Germania în vremea lui Luther. Indulgențele trebuiau cel puțin vândute doar oamenilor care erau pocăiți, dar Tetzel a venit în oraș cu cutia lui de bani și a făcut apel la oameni să-și aducă contribuția pentru jumătate dintre tații și mamele lor morți care lâncezeau în Purgatoriu. Tot ce trebuiau să facă oamenii era să-și aducă contribuția și aceste sărmane suflete vor fi eliberate. A avut chiar și un mic zgomot publicitar: „De îndată ce sună moneda din cufăr, izvorăște sufletul din Purgatoriu”. Nu devine nimic mai grosolan decât atât. Aceasta a fost pentru Luther o picătură care a umplut paharul. El nu mai putea să stea deoparte și să vadă oamenii aflați în grija lui spirituală fiind îndepărtați de simpla nevoie de a rămâne în Hristos. El a început o reformă – o mișcare de a duce Biserica înapoi la Biblie și la credința transmisă odată sfinților.

Și totuși, „reforma” nu este doar ceva la care ne putem uita în urmă care s-a întâmplat acum cinci sute de ani – ca și cum am fi cu toții buni acum. Reforma este ceva pe care Biserica trebuie să o facă în mod constant – ceva ce trebuie să facem pentru a ne asigura că continuăm să fim pătrunși în Scripturi și să fim siguri că noi continuăm în acea credință dată odată sfinților. Acesta este motivul principal pentru care cred că merită să sărbătorim Ziua Reformei. Este un memento pentru noi să continuăm munca lui Luther, Hus și Waldo.  Luther nu a fost primul „reformator” – el însuși a mers pe urmele reformatorilor și mai vechi ai Bisericii. Reforma este întotdeauna un imperativ.

Credința este încă atacată în jurul nostru. Bisericile liberale și teologii lor subminează Evanghelia prin negarea unor lucruri precum divinitatea lui Isus. Prieteni, dacă Isus nu era Dumnezeu, nu avea putere să salveze. Și ereziile ne spun că „nu contează ce crezi; există multe căi către Dumnezeu; trebuie doar să fim sinceri”. Dar negarea divinității lui Isus – în ciuda faptului că este una dintre cele mai vechi erezii din carte – nu mai este doar pentru liberali. Există biserici în propria noastră latură luterană care se încadrează sub eticheta evanghelică largă care urmează învățăturile recente venite dintr-o biserică din California care învață că Isus a renunțat la divinitatea sa când a devenit om. Aceasta este o învățătură periculoasă. Din nou, dacă Isus nu era divin, nu avea putere să salveze. Și există încă la fel de multă scăpare grosolană de bani în Biserica de azi precum era pe vremea lui Luther. Dacă ceva poate fi mai rău. Învățătorii „numiți și revendicați” distrag atenția oamenilor de la Isus și își pun atenția asupra depozitării comorilor pe pământ în timp ce fac apeluri obscene pentru bani – adesea către oamenii care își permit cel mai puțin. În urmă cu câțiva ani, unul din pastorii din Anglia a primit o scrisoare de la unul dintre acești teleevangheliști în care îi cereau „bani de semințe”. Promisiunea a fost că orice ar da, Dumnezeu le va înmulți de zece ori. Și fel și fel de șarlatanii apar din nou și din nou.

Dar poate ceea ce este cel mai periculos astăzi este lucrul mai subtil pe care îl vedem peste tot printre „conservatori” care minimizează păcatul și expun doar binecuvântările asociate cu Evanghelia. Ascult o mulțime de predici în fiecare săptămână datorită internetului. Există unii oameni cu adevărat grozavi care predică Evanghelia, dar sunt mult prea mulți – probabil chiar o majoritate – care se tem să vorbească despre păcat – pentru că ar putea speria oamenii. Și sunt mult prea mulți aici care sunt în tradiția lui Luther, dar care refuză să ia atitudine chiar dacă oile lor sunt conduse în rătăcire de învățăturile false din propriile lor biserici.. Majoritatea protestanților îl văd pe Martin Luther ca pe un erou, mai ales aceia dintre noi care sunt în tradiția evanghelică pe care a reînviat-o – și totuși, pe baza propriei mele experiențe, pot spune cu siguranță că dacă Luther ar lua atitudinea pentru reforma din Canada de astăzi, ar fi condamnat pentru că a legănat barca, ar fi condamnat pentru luare de poziție pentru Evanghelie și adevărul Scripturii.

Revenind la textul noastru din Evanghelie. Când Isus i-a încurajat pe evreii credincioși să rămână în Cuvântul Său și le-a spus că a face aceasta înseamnă libertatea lor, au existat și alți evrei acolo care au fost jigniți de ideea că Isus îi numește sclavi. Ei i-au răspuns foarte supărați și intrigați lui Isus:

„Suntem descendenți ai lui Avraam și nu am fost niciodată sclavi nimănui. Cum de spui: „Vei deveni liber”?”

„Suntem protestanți; suntem evanghelici; suntem în tradiția sfințită a lui Martin Luther! Am fost deja reformați! Cum poți spune că încă avem nevoie de reformă?” Frați și surori, tot ce trebuie să facem este să ne întoarcem și să vedem ce ne învățau Luther și reformatorii și este evident ce am pierdut și cât de departe am căzut în cinci sute de ani. Așa a apărut gruparea noastră religioasă. Evanghelia și astăzi ne amintește să nu fim mândri ca acei evrei necredincioși. Ironic este că, în timp ce ei spuneau că nu sunt sclavi , probabil că Isus ar fi putut să arate soldații romani care stau de pază la marginea mulțimii. Erau sclavii cuceritorilor lor romani. Mai important, erau sclavi ai păcatului, dar cum puteau să vadă aceasta dacă nu puteau vedea soldații și mai vădiți din jurul lor?

Adevărul este, frați și surori, că Biserica are întotdeauna nevoie de reformă și că tu și cu mine avem mereu nevoie de reformă pentru că suntem parte din Biserică – suntem sub chemarea lui Isus de a rămâne în El și cu El, să ascultăm de Cuvânt. Suntem însărcinați să păstrăm și să trăim credința dată odată sfinților. Și totuși va exista întotdeauna cineva sau ceva care ne va chema departe de acele lucruri; minimalizarea gravității păcatelor noastre, ieftinirea lucrării lui Isus pe cruce, înlăturarea Dumnezeului Scripturii și înlocuirea lui cu un idol făcut de ei înșiși sau apelând la trup, atrăgându-ne ochii de la împărăție în favoarea celor pământești, comori care nu vor dura.

Dragi prieteni, dacă vreți să fiți liberi,  rămâneți  în Isus Hristos și  rămâneți  în Cuvântul Său. Scufundați-vă în Noul Testament prin studiu, meditație și memorare. Fii dedicat unei biserici care este la fel de dedicată Cuvântului Său ca să păstreze și să învețe credința pe care ne-au învățat-o Isus și apostolii Săi. Cunoaște adevărul!  Dar, frați și surori, fiți gata să apărați adevărul! Când vezi creștini care se îndepărtează de adevăr, când vezi profesori care duc oile departe de ea, amintește-ți că lucrarea reformei nu se termină niciodată și că fiecare credincios are un rol în ea. Minciuna a ajuns să fie folosită chiar și de preoți, pastori, fără nici o remușcare. Minciuna devină astăzi un mod de viață pentru unii, dar Reforma continuă și Reforma a biruit minciuna prin Adevăr. Adevărul nu este doar un fapt, Adevărul este o persoană, persoana dragă a Domnului Isus redescoperit de Reformă . Permiteți-mi să închei astăzi cu ultimele cuvinte pe care le-a făcut Luther apărarea scrierilor sale când a fost chemat să le retracteze:

„Dacă nu sunt convins de mărturia Sfintelor Scripturi sau de un motiv evident – ​​căci nu pot să cred nici în papă, nici în concilii singuri, deoarece este clar că au greșit în mod repetat și s-au contrazis pe ei înșiși – mă consider convins de mărturia Sfintei Scripturi. , care este baza mea; conștiința mea este captivă la Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, nu pot și nu mă voi retracta, pentru că a acționa împotriva conștiinței cuiva nu este nici sigur, nici sănătos. Aici stau; nu pot face altceva. Doamne ajuta-ma”. Amin