Apologetica celor patru evangheliști este o ramură a studiului biblic care se concentrează pe apărarea autenticității, autorității și înțelegerii evangheliilor scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan în Noul Testament al Bibliei creștine. Există numeroase studii și cercetări care abordează această temă din diferite perspective. Iată câteva aspecte și resurse relevante:
- Autenticitatea: Mulți cercetători și teologi se ocupă de studiul autenticității evangheliilor. Aceștia examinează elemente cum ar fi stilul literar, limba folosită, contextul istoric și referințele interne și externe pentru a stabili dacă evangheliile au fost scrise de autorii atribuiți lor. Printre studiile relevante în acest domeniu se numără “Evangheliile și critica textuală” de Bart Ehrman și “Cine a scris Biblia?” de Richard Elliott Friedman.
- Autoritatea: Apologetica evangheliilor se ocupă și de întrebările legate de autoritatea acestor texte în viața creștină. Studiile în acest domeniu abordează subiecte precum inspirația divină, canonicitatea și valoarea spirituală a evangheliilor. Un text important în acest sens este “Introducere în Noul Testament” de D.A. Carson și Douglas J. Moo.
- Coerența și armonie: Apologetica evangheliilor examinează, de asemenea, aspectele legate de coerența și armonia dintre cele patru evanghelii. Aceasta implică rezolvarea aparentelor discrepanțe între aceste texte și explicarea modului în care acestea se completează reciproc în prezentarea vieții și învățăturii lui Isus Hristos. “Armonia Evangheliilor” de Robert L. Thomas este un studiu popular în acest sens.
- Context istoric și cultural: Pentru a înțelege mai bine evangheliile, studiile apologetice se ocupă și de contextul istoric și cultural în care acestea au fost scrise. Ele explorează influențele culturale și evenimentele istorice care ar putea să ofere lumină asupra sensului și intenției autorilor evangheliilor. “Fondurile istorice ale Noului Testament” de Merrill C. Tenney este o resursă relevantă în această privință.
Acestea sunt doar câteva exemple de studii și resurse despre apologetica celor patru evangheliști, un subiect care naște curiozitate între teologi.
Având o componentă puternică Metodistă și nu doar Lutherană ca o mișcare religioasă creștină, avem o teologie cristologică tradițională care se concentrează pe credința în Isus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. În credința noastră, Hristos este considerat centrul credinței și sursa puterii spirituale.
Biserica Protestantă Evanghelică nu are o cristologie specifică, diferită de cea a altor tradiții creștine, dar unele caracteristici distinctive includ accentul pus pe prevenirea păcatului și pe transformarea personală prin harul divin, precum și pe importanța experiențelor personale de convertire și de sfințenie.
În plus, împrumutăm din metodismul și lutheranismul tradițional care au avut o tradiție puternică de predare și cercetare teologică, cu o gamă largă de teologi care au contribuit la dezvoltarea teologiei creștine, inclusiv a cristologiei.
În general, deci, noi susținem și ne bazeăm pe o cristologie tradițională, care afirmă natura divină și umană a lui Isus Hristos și importanța sa centrală în credința creștină.
În teologia noastră, Isus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ca un act de sacrificiu pentru păcatele umanității. Credincioșii bisericii Protestante Evanghelice cred că Isus a fost : 100% om și 100% Dumnezeu, ceea ce se numește natură hipostatică.
Cu toate acestea, noil nu susținem ideea că natura de Dumnezeu a murit pe cruce, ci mai degrabă că omul Isus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce în trupul său uman, dar natura sa divină nu a încetat să existe în același timp. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu a murit pe cruce, Dumnezeu a murit pe cruce în trup de om, dar partea de divinitata fost vie potrivit 1 Petru 3:18 („dar a fost viu în Duh” și dacăa fost viu în Duh, natura divină nu a murit). În acest sens, moartea lui Isus Hristos pe cruce a fost un act de sacrificiu uman și divin, care a făcut posibilă mântuirea oamenilor de păcatele lor. Astfel, afirmă că în moartea lui Isus Hristos, Dumnezeu a arătat iubirea și mila sa față de umanitate, oferindu-le o cale de mântuire și de relație personală cu El iar în acest act de sacrificiu, El a îndeplinit scopul și planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Tot potrivit teologiei noastre, Isus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru păcatele umanității, dar în moartea lui Isus Hristos, El a suferit pedeapsa divină pentru păcatele umanității, a plătit datoria pentru păcatele noastre și a deschis calea spre mântuire, astfel încât sacrificiul său să fie deplin și complet. Astfel, din perspectiva noastră, moartea lui Isus Hristos pe cruce este considerată o mărturie a iubirii și milostivirii lui Dumnezeu față de umanitate și o dovadă a justiției și sfințeniei Sale. Prin moartea și învierea sa, Isus Hristos a făcut posibilă mântuirea umanității și a deschis calea spre viața veșnică în comuniune cu Dumnezeu.
Nu există o referință clară în scrierile lui Martin Luther în care să afirme că natura divină a lui Isus Hristos a murit pe cruce. În schimb, în scrierile sale, Luther afirmă că Isus Hristos, ca Dumnezeu și Om, a suferit moartea fizică în trupul său uman pe cruce.
Luther a susținut învățătura că Isus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele umanității, a plătit datoria pentru păcatele noastre și a deschis calea spre mântuire. El a afirmat că moartea lui Isus Hristos a fost un act de iubire și de milă divină față de omenire, care a făcut posibilă reconcilierea dintre Dumnezeu și oameni. În concluzie, nu există o învățătură clară în scrierile lui Luther potrivit căreia natura divină a lui Isus Hristos a murit pe cruce, iar Epistola Sfântului Apostol Petru ne lămurește pe deplin că în Duh Hristos a fost viu. Ne despărțim de convingerea unora dintre lutherani care susțin că și natura divină a murit pe cruce, noi credem că natura divină nu poate muri, este fără de început și fără de sfârșit, Hristos este Dumnezeu. Trebuie însă făcută o precizare clară : nu doău persoane a lui Isus Hristos ci o singură persoană cu 2 naturi. Vom respinge tezele nestorianismului care susținea de fapt 2 persoane ale lui Isus Hristos. Dumnezeu are 3 persoane, una singură este persoana lui Isus Hristos.
Nestorianismul este o erezie creștină din secolul al V-lea, numită după Nestorie, arhiepiscopul de Constantinopol. Nestorianismul a fost respins de către Bisericile Catolică și Ortodoxă ca o învățătură eretică.
Nestorianismul susține că există două persoane distincte în Isus Hristos: o persoană umană și o persoană divină. Această perspectivă sugerează că Isus Hristos nu este o singură persoană în două naturi (divină și umană), ci două persoane separate care coexistă într-un fel de uniune morală.
Nestorianismul a fost condamnat de către Conciliul Ecumenic al Efesului din 431, care a afirmat că Isus Hristos este o singură persoană divino-umană, nu două persoane separate. Acesta a afirmat că cele două naturi ale lui Isus Hristos, divină și umană, sunt unite într-o singură persoană, fără confuzie, schimbare sau divizare.
Astfel, nestorianismul este considerat de noi o erezie pentru că nega unitatea și indivizibilitatea lui Isus Hristos ca o singură persoană divino-umană și a sugerat că există două persoane separate în Isus Hristos.
Pastor Marius Leontiuc
Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube
1790