Duminica Gaudete - predică rev. Leontiuc Marius - Biserica Protestantă Evanghelică

Dragi frați și surori în Domnul Isus ! Har și pace de la Dumnezeu Tatăl Fiul și Duhul Sfânt

Înainte de a citi cuvântul Domnului din Biblie, să reflectăm puțin la ceea ce înseamnă acest termen de Duminica Gaudete care este o sărbătoare plină de bucurie. Deși are loc în timpul perioadei Adventului, Gaudete este un moment de pauză față de austeritatea posturilor unor biserici tradiționale pentru a se bucura în apropierea revenirii lui Isus în trei moduri. În Duminica Gaudete, așa dar serbăm, celebrăm venirea lui Isus în teei moduri: Trup, Cuvânt, Euharistie.
De unde vine numele de Gaudete?
Introitul pentru duminica Gaudete, atât în Liturghia tradițională latină cât și în Novus Ordo și Simplex , este preluat din Filipeni 4: 4 ” Gaudete in Domino semper ” (“Bucură-te întotdeauna în Domnul”).

Adventul este un sezon penitențial, astfel încât amvonul și altarul au față purpurie. Dar, în duminica Gaudetei, după ce a trecut punctul de mijloc al Adventului, Biserica ușurează puțin starea de spirit și se așează fețe albastre. Schimbarea culorilor ne încurajează să continuăm pregătirea noastră spirituală – în special rugăciunea și postul – pentru Crăciun . Din acest motiv, pentru a ușura starea de spirit, cea de-a treia lumânare a coroanei advente , aprinsă prima oară pe duminica lui Gaudete, este în mod tradițional decorată cu un trandafir. Duminica Gaudete este adesea comparată cu duminica de la Laetare, patra duminică din perioada ante pascală.

Să citim cuvântul Domnului Filipeni cap. 4

4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!
5 Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
6 Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
8 Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
9 Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

E Ziua Domnului. A treia duminică din timpul liturgic al Adventului este numită în limba latină Duminica „Gaudete”, de la îndemnul apostolului Paul: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape” . „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,16-18). Bucuria evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos se naşte şi se renaşte mereu bucuria. Deja profetul de demult spunea celor cu inima înfricoşată: „Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru va veni şi ne va mântui” (cf. Is 35,4 ). Motivul bucuriei este acesta: „Domnul este aproape”. El vine să ne mântuiască.

Dragi frați și surori. Este Duminica Gaudete o bucurie forţată?
Îndemnul insistent la bucurie poate părea ciudat, căci, privind în jur, găsim puţine motive pentru a fi veseli. Suntem în plină pandemie și noi oficiem singuri în biserică în timp ce dvs. ne ascultați și ne citiți acasă. Este suficient să deschidem un ziar, să vedem şi să ascultăm un telejurnal:numai Covid, numai corupţie, criză economică, şomaj, acte de violenţă, decădere morală, partide care mișitează pentru căsătoriile homosexuale, preoți ticăloși care doresc aceasta, secte care te îndeamnă să ți legea iudaică sau crimele orientului fanatic. Săracii, bolnavii, bătrânii abandonaţi, mame şi copii în dificultate despre care nu se vorbeşte mult, nu sunt, desigur, motive de bucurie. Pe de altă parte, falsa senzaţie de fericire provocată de bani nu înseamnă bucurie, aşa cum nu poate fi bucurie în starea provocată de droguri. Ar fi o bucurie tristă, forţată, artificială, contrafăcută ca atâtea mărfuri din comerţ. Desigur, bucuria nu se confundă cu starea de euforie sau de optimism nemotivat. Un scriitor din antichitate spunea despre primii creştini că „sunt mereu veseli, dar niciodată beţi”. Ei au un izvor de bucurie, ei au un izvor de apă vie.

Care este acest izvor de bucurie?
Există totuşi motive profunde pentru o bucurie diferită în care se îmbină seninătatea, pacea şi siguranţa şi pe care nici o dizgraţie, nici chiar moartea, nu poate să o răpească. Motivul fundamental al bucuriei este Evanghelia iar vestea bună este Isus, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a salvat şi vine din să ne salveze și ne atinge fizic la fiecare Euharistie. Isus Hristos, biruitorul păcatului şi al morţii, este izvorul bucuriei, așa cum ne promite în sfânta Evanghelie a sfântului apostol Ioan. Adevărata bucurie a omului vine de la Dumnezeu. Sufletul nu se simte împlinit de bucuriile lumeşti, rămâne cu un gol în inima sa atunci când omul caută refugiu în lume. Bucuria duhovnicească este lucrarea Duhului Sfânt în duhul nostru, bucurie amplificată prin Darurile Duhului Sfânt, vocații dumnezeiești. Omul simte adevărata bucurie ca pe o strălucire care vine din adâncul sufletului şi este însoţită de pace şi de dragoste pentru tot ce-l înconjoară. Ascultarea atentă şi cu inima deschisă față de liturghia noastră evanghelică, face să încolţească în sufletele noastre sămânţa bucuriei în Domnul. Să nu uităm că fiecare dintre noi poate fi un izvor de bucurie pentru un alt suflet. Atunci când faci un compliment, când oferi un zâmbet cald, când arunci o privire plină de dragoste tu devii o sursă de bucurie pentru altul. Prin aceste metode creşte bucuria celuilalt. Există sute de astfel de modalităţi prin care putem face să crească bucuria în celălalt. Este punerea noastră la dispoziție față de Duhul Sfânt care ne cere să fim promotori ai bucuriei. Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte prin profetul Isaia, apoi prin Preasfânta Fecioara Maria care ne poruncește să ascultăm de Isus în toate lucrurile (Ev. Sf. Ioan 2:5 – Evanghelia Mariei într-un singur verset), prin apostolul Paul şi prin Ioan Botezătorul. Aceștia sunt martorii bucuriei sărbătorii de astăzi. Aceşti martori ai bucuriei în Domnul vin din istoria biblică transmisă prin Evanghelie. Vom vedea că Isus însuşi a citit Scripturile pe care le-a împlinit. Vedem de asemenea că mama lui Isus, Maria din Nazaret, se hrănea cu fiecare cuvânt lui Dumnezeu, pe care îl asculta. Despre ea în Psalmul 119:11 găsim o profeție și o promisiune cu poruncă, pentru că această dispoziție se aplică tuturor dintre noi : Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Dragii mei reținând versetele bibliei, a Evangheliei ajungem să nu mai păcătuim, așa ni se recomandă, așa ni se promite prin Psalmul 119 și eu cred că este perfect adevărat. De două ori Evanghelia menţionează că Maria păstra în inima ei tot ce se spunea despre Isus şi tot ceea ce Isus făcea şi spunea. Astfel, la naşterea lui Isus, „toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori, „Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Ev.sf Luca 2:19). La fel, după aflarea lui Isus în templu la vârsta de doisprezece ani şi după întoarcerea la Nazaret, unde era supus lor, „mama lui păstra toate acestea în inima ei” (Ev. sf. Luca 2:51). Avem în textele care urmează un exemplu de împletire a cuvintelor profetice cu cuvintele lui Isus şi cu cele ale Mariei, mama lui. Să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul Domnului.

Ce a profețit Isaia? Prima lectură (Isaia 61:1-2,10-11) cuprinde două pasaje dintr-un poem scris de profet la sfârşitul exilului din Babilon. În primul, profetul se simte consacrat de Domnul (Mesia), îmbrăcat de Duhul ca să aducă săracilor o veste a bucuriei. Începe timpul îndurării divine. Dumnezeu îi mângâie pe cei mâhniţi, îi declară liberi pe sclavi, eliberează prizonierii de război ca în tradiţionalul an de jubileu. Cântă profetul Isaia: „Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg rănile celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare prizonierilor şi deschidere a porţilor celor închişi; să vestesc un an de bunătate a Domnului” (Is 61:1-2a). Vedeți ce diferență între glasul Domnului și satanele care urlă: penalii ! Dumnezeu este milostiv și dorește amnistierea pe când naziștii strecurați în structuri nici nu vor să audă de clemență. Isus a citit acest text profetic în sinagoga din Nazaret într-o zi de sâmbătă, când, închizând cartea şi dând-o înapoi slujitorului, s-a aşezat să înveţe. Sfântul Apostol Evanghelist Luca notează că ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. Isus a zis: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre” (Luca 4:20-21). Mesia este în mijlocul oamenilor. Dumnezeu l-a trimis pentru noi pe Fiul său ca veste bună de eliberare a omului întreg şi a tuturor oamenilor. Isus este Cuvântul de speranţă pentru cine aşteaptă lumină şi mângâiere; alinare pentru cei care suferă, bolnavi şi infirmi; este eliberatorul de orice sclavie şi al tuturor popoarelor. Este milostivirea lui Dumnezeu devenită persoană. Cristos este izvorul bucuriei. Aceasta a profețit, printre altele, scumpul profet Isaia, pe care eu îl iubesc, iubesc toată cartea lui în care regăsesc permanent pe Domnul nostru Isus.

În a doua parte a lecturii profetice, poporul ales se simte ca mireasa lui Dumnezeu, îmbrăcată cu hainele preţioase ale mântuirii şi ca o grădină în care Dumnezeu face să răsară dreptatea. Cântă profetul: „ Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veşmântul veseliei… Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor” (Isaia 61:10-11). La prima lectură, răspunde cântarea de bucurie pe care Fecioara Maria a înălţat-o lui Dumnezeu în casa Elisabetei, ruda sa. Maria reia cuvintele profetului Isaia şi vesteşte , împlinind profeția în mesajului său. Tresaltă de bucurie pentru că Dumnezeu a făcut-o mamă a lui Mesia şi anunţă că milostivirea Domnului este nemărginită, rămâne din neam în neam, pe cei flămânzi de dreptate îi copleşeşte cu bunuri, iar pe cei bogaţi şi sătui îl lasă cu mâinile goale, căci nu simt nevoia de Dumnezeu. Dumnezeu sprijină pe poporul lui Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea Sa . Maria este ca un simbol al Bisericii, imaginea poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu este mirele creștinătății, care ne-a iubit cu o iubire veşnică şi fidelă.Se reia de această dată parte din bucuria de la Buna Vestire, și ne readucem aminte de experiența miraculoasă a veștii nașterii lui Ioan și mai ales a lui Isus. Lafel ca Maria putem cânta şi noi : „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu… Îndurarea Lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de El” (Luca 1:46-47,50). Suntem siguri, că în ciuda motivelor actuale de suferinţă, Dumnezeu face lucruri mari şi pentru noi, chiar dacă trecem prin această perioadă de pandemie.

Între martorii bucuriei în Domnul este şi apostolul Paul care se adresează tinerei comunităţi creştine din Salonic (1Tes 5:16-24). Apostolul recomandă bucuria şi rugăciunea neîncetată pentru a putea creşte în bine între multele dificultăţi pe care le întâmpină biserica. Creştinii sunt, de fapt, fii ai Dumnezeului păcii aşteaptă cu bucurie venirea Domnului Isus. Apostolul le spune să aibă grijă ca fiinţa lor întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului. Bucuria se întemeiază pe fidelitatea lui Dumnezeu în Isus Cristos, căci „Cel care v-a chemat este credincios Cuvântului Său” (1Tes 5:24) şi va duce la îndeplinire Lucrarea Sa. Sfântul Apostol Paul ne recomandă şi nouă: „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus cu privire la voi! Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi profeţiile, dar cercetaţi toate: păstraţi ceea ce este bun! Fiţi departe de orice fel de rău! Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul, să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este cel care vă cheamă. El vă dă voință şi înfăptuirea”. Hristos Domnul nu dezamăgeşte niciodată. Ne dăruieşte Duhul. Invitaţia Sa este la bucurie. El este cu noi. Ne îndeamnă la convertire, ne ajută să discernem ceea ce ne salvează de păcatul care ruinează şi zădărniceşte viaţa. Să devenim, deci, şi noi martori entuziaşti ai mesajului de bucurie şi de speranţă în Domnul! Așa aș sintetiza mesajul lui Paul pentru Duminica Gaudete. Dar nu doar Paul și Maria vorbesc despre bucuria ascultării în Domnul. Și Ioan Botezătorul are un rol extraordinar. În prima pagină a Evangheliei sfântului Ioan citim că „a fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu el era lumina, ci a venit ca să dea mărturie despre lumină” (Ioan 1:6-8). Prin urmare Ioan Botezătorul este un mare martor al luminii, un martor al bucuriei pentru că a descoperit izvorul ei. Ca să concluzionăm și despre declanșarea Reformei, Ioan Botezătorul este și promotorul Lux lucenet in tenebris, sau cel care este de drept părintele bisericii Iustiniene devenită ulterior Valdenze, mai târziu Lutherană și acum aici în țară, Biserica noastră Protestantă Evanghelică. Acesta este filonul. Îl face cunoscut mulţimilor pe Hristos Isus, mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii. Naşterea lui Ioan fusese menită de Dumnezeu să dăruiască lumii bucuria, aşa cum îngerul Gabriel anunţase pe preotul Zaharia, tatăl lui: „El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.” (Luca 1:14). A tresăltat de bucurie în sânul mamei sale, când Maria, devenită chivot al Domnului, s-a dus în vizită la ruda sa Elisabeta. Fiul Elisabetei şi al lui Zaharia predică acum în pustiul Iudeii şi indică marele motiv al bucuriei noastre: în mijlocul nostru, chiar dacă poate nu l-am descoperit, se află Mântuitorul. Precursorul Domnului spune mulţimii: „în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (In 1:26b-27). Om auster, de o profundă smerenie şi realist, Ioan Botezătorul poate spune ca bătrânul Simeon: „Nunc dimittis servum tuum, Domine in pace” – Acum sloboade pe slujitorul tău, Stăpâne, în pace” (Luca 2:29), atunci când aşteptatul popoarelor vine în lume. Vom relua aceasta în Duminica Nunc Dimittis. Ioan Botezătorul îi pregăteşte calea lui Mesia, lumina ce luminează pe tot omul. De fapt, la naşterea lui Ioan Botezătorul, tatăl său, Zaharia, şi-a recăpătat glasul, căci rămăsese mut din cauza neîncrederii totale în Dumnezeu. În acest sens, Ioan este glasul, Isus este Cuvântul; Ioan este făclia, Isus este lumina. O spune Isus însuşi vorbind despre Ioan: „Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5:35). Ioan predică mulţimilor botezând cu apă spre pocăinţă, dar face ca privirile oamenilor să nu se oprească la persoana sa ci să se îndrepte spre Isus. Ce lecţie extraordinară! Îl anunţă pe Hristos şi apoi a se retrage de pe scena lumii, pentru a se eclipsa…Mereu înainte-mergător! A fost astfel la naştere, în viaţă şi întru moarte, martir al adevărului şi martor al bucuriei. Marele risc al celor care predică şi fac apostolat, tineri şi vârstnici, este acela de a atrage lumea la ei, în loc să o îndrepte spre Cristos, adevăratul mire aducător de bucurie. De aceea mulţi rămân dezamăgiţi. Întrebat de o delegaţie de rang înalt venită de la Ierusalim, cine este, Ioan răspunde clar şi tot mai energic şi mai scurt: „Nu sunt eu Hristos”; „nu sunt”; „nu”! Ioan nu profită de nedumerirea şi de entuziasmul celor care înclinau să-l ia drept Mesia. Ioan Botezătorul este prietenul mirelui, venit să dea mărturie despre lumină şi care se bucură când îl vede sosind: „Cel care are mireasa este mirele iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In 3,29-30). Este ultima mărturie a lui Ioan Botezătorul, înainte de a fi decapitat pentru adevăr. Mărturia clară „nu sunt” dată de Ioan Botezătorul trimişilor de la Ierusalim scoate în evidenţă afirmaţia lui Isus care spune despre sine „Eu sunt” (Ioan 8:58). În contextul Evangheliei după Ioan, expresia „Eu sunt” are o importanţă teologică. Ea se referă la numele sfânt al lui Dumnezeu auzit de Moise în pustiu, venind din rugul aprins: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ex 3,14). Presat de insistenţa delegaţiei „Dar, cine eşti?”, Ioan Botezătorul spune că este doar „glasul” celui care strigă în pustiu: „Neteziți calea Domnului”. Un alt nume este Cuvântul. De fapt, la naşterea lui Ioan Botezătorul, tatăl său, Zaharia, şi-a recăpătat glasul, căci rămăsese mut din cauza neîncrederii totaleîn Dumnezeu, așa cum am afirmat și amintit mai înainte. În acest sens, Ioan este glasul, Isus este Cuvântul; Ioan este făclia, Isus este lumina. Ne spune Isus însuşi vorbind despre Ioan: „Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5:35).

Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan (Ioan 1:28). Precizarea geografică „dincolo de Iordan” are o importanţă teologică. Moise a condus poporul lui Israel din Egipt până la râul Iordan, fără ca el să intre în ţara făgăduinţei pe care a văzut-o doar din depărtare, de pe muntele Nebo. Ioan predică botezul pocăinţei pentru primirea Celui care se află în mijlocul oamenilor dar ei nu-l cunosc şi care a fost înaintea lui şi în faţa căruia el trebuie să se micşoreze, considerându-se nevrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei. Mesia anunţat de Ioan Botezătorul este Dumnezeul Adventului, a cărui venire istorică o celebrăm cu evlavie în sărbătoarea Crăciunului, primind venirea lui spirituală continuă până la întoarcerea în slavă. Dumnezeul Adventului îi înveseleşte pe cei care fac un act umilinţă, mărturisindu-şi păcatele şi recunoscând nevoia unui Mântuitor. Numai după trecerea Iordanului se termină pentru poporul lui Israel sclavia egipteană şi exilul babilonian şi intră în ţara făgăduinţei. Numai recunoscând nevoia de a fi spălaţi de păcat prin baia botezului lui Isus cu apă şi cu Duhul, reînnoită în sacramentul Împăcării Euharistia primim bunurile mesianice. Programul lui Mesia este să vestească anul mântuirii lui Dumnezeu. Hristos nu a venit ca să dezvăluie un adevăr abstract, să înveţe o religie care leagă şi încătuşează. Hristos a venit să rupă lanţurile, să deschidă închisorile, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, pentru a face să răsară în inimi dreptatea lui Dumnezeu. Ce contrast între lumina lui Hristos și satanele de la putere care vor zăngănit de cătușe, frică, faliment și restricții.

Observă Thomas Merton (Prades, 31 ianuarie 1915 – Bangkok, 10 decembrie 1968), un misionar și preot american care a trăit multă vreme în Asia unde a murit în urmă cu circa 50 de ani: „Este relativ uşor să converteşti un păcătos; cei buni sunt adesea imposibil de convertit, pentru simplul fapt că nu simt nici cea mai mică nevoie de a se converti”. Deci, marea problemă este mântuirea celor care, fiind buni dar auto-suficienţi, cred că nu au nevoie să fie salvaţi, închipuindu-şi că rolul lor este acela de a-i face pe alţii asemenea lor. Cred doar în propria bunătate şi capacitate de a iubi. Cei care îşi dau seama de propriile slăbiciuni şi păcate sunt de multe ori mai dispuşi să se lase total în mâinile Domnului. Se deschid, aşa cum sunt, darului iubirii, despre care ştiu că nu poate veni din puterile proprii ci de la altul, de la unul cu totul Altul, Dumnezeu. Dar unde și ce este secretul bucuriei? Unora ca acestora le este adusă vestea cea bună. Săracii cu duhul, conştienţi de lipsurile lor, trăiesc din munca cinstită şi se hrănesc zilnic din mâinile lui Dumnezeu. Ei ştiu că Domnul „pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale” (Luca 1:53). Ei au secretul bucuriei. Închei cu urarea apostolului Paul: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos !” (1Tes 5,23). Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră (Neemia 8:10). Aceasta este Bucuria Adventului de Duminica Gaudete.
Vă invit să cântăm împreună colindul Cântați toți de bucurie

1. Cântaţi toţi de bucurie
Căci Hristos s-a născut.
Să cânte spre-a Lui mărire
/: Cerul şi pământul :/