Iubiți Frați și Surori în Domnul
Avem în fața noastră textul biblic al slujbei care este din Evanghelia Sfântului Apostol Matei Cap. 17
1 După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.
2 El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.
3 Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El.
4 Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
5 Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
6 Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare.
7 Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”
8 Ei au ridicat ochii şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
9 Pe când coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta până va învia Fiul omului din morţi.”
10 Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
11 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.
12 Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”
13 Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
În fața noastră se află acest pasaj, acest moment, care este un moment destul de important. Este un moment esențial pentru celebrările creștine și este similar ca importanță cu momentul Botezului Domnului, pentru că din nou în acest moment auzim Glasul tatălui. Sunt câteva pasaje în Noul Testament în care Dumnezeu Tatăl vorbește iar ucenicii aud. Și Noul Testament redă așa cum spuneam în Duminica Botezului Domnului și Miercurea din Boboteaza Mare, există mai multe locuri în care Dumnezeu a vorbit
- Matei 3:17 Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
- Matei 16:17 Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.
- Matei 17:5 Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
- Marcu 9:7 A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!”
- Luca 3:22 şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
- Luca 9:35 Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.”
- Ioan 12:28 Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”
- 2 Petru 1:17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Sunt cel puțin cinci oameni, cinci apostoli care ne relatează glasul Tatălui, ne redau în litere, în cuvinte glasul Tatălui și am avut acces la ceea ce a vorbit Dumnezeu Tatăl. Ce bine că avem această poruncă a lui Dumnezeu Tatăl din Noul Testament prin care ni se aduce la cunoștință că trebuie să ascultăm de Isus Hristos, este porunca Tatălui din Noul Testament. Să fiu mai clar, sunt de fapt două porunci :
- prima poruncă: Acesta, isus Hristos, este Fiul Meu prea Iubit. Adică Isus Hristos este Dumnezeu.
- apoi, următoarea poruncă: De El să ascultați
Este prima învățătură pe care o primim cu ocazia Schimbării la Față de pe Muntele Tabor. Acolo se pare că a avut loc această Schimbare la față .
Apoi, următorul lucru pe care îl învățăm, este că avem parte de o continuare a vieții după moarte. Alături de Isus Hristos apar, nu ca o nălucă, nu ca o simplă vedenie (cum se traduce în versiunea Bibliei Române Cornilescu). Apar în chip, în trup lângă Domnul două persoane, doi oameni:
- unul care a fost răpit la cer în trup
- și altul care a murit.
Ilie nu a gustat moartea. Ilie a fost luat la cer în trup, în viață, el nu a murit în trup, el și acum trăiește precum sfântul patriarh Enoh. Apoi îl vedem pe Moise care a murit în trup despre care și sfântul apostol Iacov ne confirmă că a murit și că este mort în trup. Ne aduce aminte acolo despre o revelație extraordinară a momentului morții lui Moise, când Arhanghelul Mihail este cel care l-a îngropat pe Moise. iar diavolul a vrut să ia trupul lui Moise și să-l transforme într-o ocazie de venerare, așa cum fac astăzi mulți credincioși ortodocși și catolici care venerează martiri, venerează pe morți în loc să venereze pe Cel pentru care aceștia au murit sau În Care aceștia au murit.
Apar aceștia doi: unul care a murit în trup, unul care nu a murit deloc. Și ni se descoperă că dincolo de moarte acest trup de carne nu contează foarte mult, deși vom avea parte și de învierea trupoului de carne. Dar Dumnezeu ne arată că avem parte acolo de un trup. Și Moise stă de vorbă Isus, cu Dumnezeu într-un trup, deși era mort. Sigur apar teologii eretice care vor să afirme că Domnul Isus l-a înviat pe Moise , pentru că teologia aceasta extrem de periculoasă a lui Ellen White susține că nu există suflet. Mai susține această teologie eretică că Domnul Isus ar fi relatat niște parabole, niște basme când vorbea despre bogatul și săracul Lazăr, că ar fi o virgulă în momentul în care pe cruce Isus Hristos spune tâlharului: Astăzi vei fi cu Mine în rai. Răstălmăciri care le-au făcut cu scopul de a abate atenția oamenilor de la veșnicie, de la iad și de la rai. Domnul Isus nu l-a înviat pe Moise pe muntele Tabor, Domnul Isus s-a întâlnit cu Moise pe Muntele Tabor dar nu i-a înviat Trupul. Moise așteaptă și el ziua de Apoi când va învia. Nu știm dacă există o înviere a morților înainte de răpire sau abia în ziua finală. Există mai multe curente și eu înclin să dau dreptate celui care vorbește de mai multe învieri: despre întâia înviere – despre care vorbește Apocalipsa; și despre învierea tuturor pentru judecată. Dar aici sunt probleme sensibile pe care le vom atinge cu ocazia unui studiu biblic. Însă trebuie să reținem că pe Tabor nu ni se spune de către Evanghelii că ar fi înviat Moise ci Moise a apărut în trup ceresc. Ilie a apărut în trup pământesc. Ce important să vedem că Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii și cine a murit în El, chiar dacă a murit va trăi, așa cum ne promite Domnul Isus Hristos. De aceea cei care au murit în Hristos sunt mai vii decât noi. Acesta este al doilea lucru pe care îl învățăm de la Schimbarea la față: că cei care mor în Hristos sunt de fapt vii în Hristos, că cei care au murit în Dumnezeu cum a murit Moise în Dumnezeu, sunt defapt oameni vii. Suntem mai vii ca niciodată lângă Dumnezeu.
Dragii mei, cuvintele acestea ne descoperă lucruri extraordinare și privind la momentul acesta de la Tabor, moartea este privită diferit. Moartea nu mai este un moment înspăimântător. Este doar o schimbare a trupului. Schimbăm trupul neputincios de carne cu unul ceresc. Spune chiar sfântul apostol Pavel în 2 Corinteni cap. 5:1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Iată al treilea lucru pe care îl învățăm de la Schimbarea la față. Avem o casă, avem un trup ceresc, avem cu certitudine.
Pe muntele Tabor, pe muntele acesta înalt se întâmplă ceva. Revedem imaginea Domnului Isus pe care o vedem în cartea sfântului profet Daniel, revedem imaginea Domnului Isus așa cum o găsim în cartea sfțntului profet Isaia și desigur în revelație, în Apocalipsa. În toate aceste trei cărți, chiar și în Ezechiel, Dumnezeu apare strălucind. Isus Hristos apare cu fața strălucind. Atât în Daniel cât și în Apocalipsa vedem ochii Lui care strălucesc ca para focului. Și este una și aceeași persoană pentru că aici fața Lui a strălucit ca soarele. Vedem aceeași situați în cartea lui Daniel. Și mai vedem momentul în care cei trei tineri (Daniel cap.3) se aflau în cuptorul cu foc, iar isus Hristos era în cuptorul cu foc cu cei trei tineri și focul nu i-a putut distruge. Este același, Isus Hristos este același. Învățăm și un al patrulea lucru. Că Isus Hristos are o natură de trup de carne și are o natură spirituală de trup dumnezeiesc și că amândouă aceste naturi a lui Isus Hristos formează persoana Sa. Și oridecâte ori este prezent Isus Hristos în trup, El este prezent și în natura spirituală supremă. Și oridecâte ori este prezent în natura spirituală supremă în Duh și în Euharistie, El este prezent și în trup chiar dacă șade la drepata Tatălui. Aceatsă Uniune de naturi este redată aici. ni se arată clar că e unul și același. Este foarte important acest aspect al celor două naturi. Învățătura celor două naturi ale Domnului Isus este una a Reformei. Este o învățătură a Bibliei pe care dacă o înțelegem, înțelegem omniprezența lui Isus Hristos chiar dacă El șade la Drepata Tatălui, El este peste tot, El este prezent. Unde sunt doi sau trei și se adună în Numele Lui, în Numele Tatălui și al fiului și Sfântului Duh, El este prezent. Acesta este al patrulea lucru pe care îl învățăm de la Schimbarea la Față.
Este important să mai observăm că ucenicii chiar dacă asistă la un asemenea miracol, ei încep să perceapă cu rațiunea, cu rațiunea pământească: Nu ar fi mai bine dacă ți-am face niște colibe aici? Aici pe pământ. Rațiunea vrea mereu lucruri palpabile, probe palpabile și rațiunea privește continuitatea și existența prin ceea ce se vede. Credința percepe realitatea prin lucruri care nu se văd dar printr-o încredere neclintită în acestea. Așa dar, Isus Hristos și cei care sunt în raiul lui Dumnezeu nu au nevoie de colibe, de case pe pământ, ei sunt lângă cel ce se numește Eu Sunt Cel Ce Sunt.
Ni s-a dat Evanghelia, ni s-a dat acest Cuvânt minunat. Este extraordinar să avem acces la Evanhghleie. Și prima parte a anului, a celebrărilor noastre de la începutul anului până acum ne vorbesc despre minunăția accesului la Cuvintele lui Isus Hristos. Avem cea mai frumoasă liturghie dintre toate bisericile care există în acest moment pe teritoriului Europei, noi avem o liturghie complexă și frumoasă și avem o credință întemeiată și bazată toatl pe Cuvintele Domnului nostru Isus Hristos.
Noi trebuie să învățăm și un al șaselea lucru de la Schimbarea la Față. Că Isus Hristos când și-a schimbat fața a strălucit ca soarele. Foarte mulți creștini au și ei parte de o schimbare la față. Foarte mulți creștini manifestăm schimbare la față dar în momentul în care ne schimbăm fața nu strălucim ca soarele ci scoatem din noi cuvinte pe care mai târziu le regretăm. Nu de o asemenea schimbare la fața avem nevoie. Schimbarea noastră la față în momentul în care ne însușim Evanghelia și vrem să trăim în ea, trebuie să ne aducă aminte de senin, de soare, să strălucim. Să zâmbim ! Aceasta nu înseamnă că trebuie să zâmbim atunci când avem parte de o durere sau cel de lângă mnoi are parte de o durere. Ci Biblia ne învață să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Dar să trăim, să materializăm aceste cuvinte ale Domnului Isus Hristos. Evident noi nu contribuim prin aceasta la mântuirea noastră ci la neprihănire, punem în operă porunca Domnului Isus Hristos: o credință fără asemena fapte este moartă.
Suntem o biserică care de la reașezarea ei și în continuare vom avea parte de oameni care ne vor blama. Simpla noastră existență îi deranjează, îi deranjează sub orice aspect. Orice am face va deranja, nu-i vom putea mulțumi. Nu vom putea mulțumi pe nimeni care este deranjat pentru că noi ne manifestăm credința. În mediul online, în întâlniri, în anumite publicații, unii oameni vor fi încântați iar alții vor fi deranjați. Simplul fapt că apar voci care încep să ne blameze nu trebuie să îngrijoreze în nici un fel. Cei care se ocupă cu blamarea unei biserici evanghelice și caută să scoată realitatea acesteia și să o califice în minciună, sunt oameni care au parte de o schimbare în rău la față. Eu cred că orice diacon sau prezbiter, orice creștin autentic care iubește pe Dumnezeu, nu face echpă cu defăimătorii, cu cel care se dedă la blamare ci fața lui se schimbă după modelul de pe Tabor. Fața creștinului, a slujitorului de asemenea, arată seninătate și se aliază cu cei care au parte de seninătate. Fie ca noi să avem parte de acea schimbare la față în care norul care a coborât la Cortul Întâlnirii în vremea lui Moise, Norul Strălucitor, care a coborât și în prezența ucenicilor pe muntele Tabor. Da ! Astăzi asistăm la anumite situații care pot crea confuzie datorită unor schimbări injuste la față. Mulți creează confuzii intenționate. Alții sunt victime ale unor confuzii.
Unii se întreabă cine suntem noi și ce fel de biserică suntem noi? Cu ocazia Schimbării la față trebuie să vedem și anumite aspecte ce țin de dinamica bisericilor noastre. Unii susțin că a fi protestant e tot una cu a fi evanghelic sau că a fi evanghelic este similar cu a fi protestant. Nimic mai fals ! Și nu o spun eu, o spun alte structuri mult mai vechi și mai bine cimentate decât forma noastră de organizare. Nu toate bisericile protestante sunt și evanghelice. De exemplu Biserica Unitariană este una protestantă dar nu și Evanghelică. Evanghelia este una trinitară și conceptul de credință evanghelică se clădește tocmai pe crezul niceean. Apoi nu toțși evanghelicii sunt și protestanți. A fi protestant înseamnă a păstra elementele bisericii primare și ceea ce s-a păstrat în conformitate cu scriptura. Tot odată a te dezice de domințiile catolice din timpul inchiziției, a te dezice total de elementele care s-au adus adiacent Bibliei. Nu toți evanghelicii pot fi numiți protestanți. Nu toți evanghelicii acceptă că botezul lui Hristos se adresează tuturor nu doar adulților. A fi protestant evanghelic înseamnă a face diferența biblică între Botezul pocăinței, cel al lui Ioan care survenea după mărturisirea păcatelor (în cazul nostru după mărturisire survine Euharistia) și Botezul nou, lui Hristos comparat de sfântul Apostol Pavel în 2 Coloseni cu „tăierea împrejur a lui Hristos” care se adresează și copiiilor care se nasc în interiorul credinței. Deci aceasta înseamnă o diferență între un protestant evanghelic și doar un simplu evanghelic. Deci nu toți protestanții sunt și evanghelici și nu toți evanghelicii sunt și protestanți, doar biserica noastră îndeplinește cumulativ ambele cerințe. Cele două termene nu sunt similare și nu sunt sinonime. De asemenea nu poți avea pretenția de exemplu de a fi evanghelic și să păstrezi curicula și portul roman, care definește și caracterizează Biserica Catolică din timpul inchiziției. Fără a blama actuala Biserică catolică, arătăm că Martin Luther s-a dezis de catolicism, de structura pontificatului de atunci, tocmai pentru că această structură a dorit să țină locul lui Dumnezeu, prin decrete religioase și titlul pe care l-a luat suveranul pontif. Martin Luther l-a denumit pe papă ca fiind antihrist. Nu știu dacă o asemenea teză ar fi astăzi actuală, nu cred că ar mai fi valabilă deplin, personal cred că biserica Catolică a fost și ea lka rândul ei reformată, dar nu putem să ne subordonăm în port unei biserici care venerează pe oameni și se închină sfinților în loc să se închine lui Dumnezeu cât timp porunca lui Isus Hristos este „ Numai lui Dumnezeu să te închini, doar Lui să îi slujești”.
Cu toate acestea vedem schimbarea la față a bisericilor. În loc să urmeze poruncile lui Hristos, se dedau la comemorarea și închinarea la sfinți. În loc să urmeze învățătura poruncilor de iubire de aproapele, respectul de aproapele, se dedau la defăimare. Există și o schimbare la față nedorită.
Noi ne dorim schimbarea care a avut lor pe Tabor. Fiți binecuvântați de Dumnezeu !
rev. Marius Leontiuc
Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube
869
