Procesiuni de sărbătoare, procesiune de hirotonire sau ordinare și procesiune de benedicție – Curs de serviciu divin, Lecția 8

Sponsori

Dragi cursanți, ne găsim aproape de sfârșitul cursului, vom mai avea o lecție la care vom mai afla aspecte de învățat și apoi o lecție privind o formă recapitulativă.
Lecția aceasta este una mai ușoară, privind trei forme de procesiune ale BISERICII PROTESTANTE EVANGHELICE. Să le abordăm.

1. Procesiuni de sărbătoare

Avem câteva sărbători mari distincte și alte de însemnătate.Vom analiza pe cele mari și anume Crăciunul, Anul Nou, Paștele, Rusalile, Ziua Mulțumirii și Ziua Reformei. Celelalte precum Buna Vestire, Nunc Dimittis, Miercurea Cenușii, Joia Mare, Vinerea Mare sunt procesiuni de însemnătate unde se oficiază liturghia simplex.
În cazul acestor sărbători mari, vom avea un caracter de adiaphora al liturghiei, adică nu vom aplica liturghia simplex ci doar momentul Initio, cu excepția Paștelui când liturghia este simplex dar cântările sunt doar despre înviere iar debutul acestei liturghii se face prin imnul Azi Hristos a înviat, salutul Hristos a Înviat apoi salutatio și desigur imnul Hristos a înviat!

În cazul Crăciunului și Anului Nou, vom avea Initio iar în rest vom avea un program format din colinde, poezii și predici. Același lucru se întâmplă la Rusalii când avem cântări despre Rusalii, la Ziua Mulțumirii când cântările și programul vizează Mulțumire și Ziua Reformei când avem cântări ale Reformei Protestante și de mulțumire. În toate aceste sărbători mari avem intrarea corului și slujitorilor pe mijloc cu caracter procesional.

Vestimentația slujitorului și a formațiilor, este cu robă albă la toate aceste sărbători mari. Un ministrant va duce crucea pastorală (dacă există în dotarea bisericii) în față, alți doi ministranți pot avea 2 lumânări care simbolizează cele două naturi ale lui Hristos Ei se opresc și așează acestea la altar..

Pentru a înțelege cel mai bine vedem această intrare de la o slujba engleză de la Duke Chapel.

2.ORDINARE. Contextul textelor biblice și concluzii.

Considerând rolul pe care l-a avut slujirea pe tot parcursul istoriei Bisericii, găsim extrem de puţine referinţe la închinare în NT. Într-adevăr, cuvântul „ordinare” nu apare deloc, şi nu apare nici verbul „a ordina” cu sensul specific pe care îl cunoaştem astăzi. În VA există mai multe verbe care sunt traduse cu „a ordina”, dar toate acestea înseamnă mai degrabă „a numi”. De exemplu, cheirotoneo este folosit cu privire la bătrânii din anumite biserici din Galatia (Faptele Apostolilor 14:23), dar înainte de a considera că verbul denotă „ordinare” în sensul în care îl folosim, noi trebuie mai întâi să observăm felul în care este folosit în pasaje cum ar fi 2 Corinteni 8:19, unde se referă la fratele care a fost „ales de Biserici să meargă împreună cu noi…”

Cei doisprezece au fost aleşi de Cristos ca să stea aproape de El şi să-i trimită pentru a sluji altora (Marcu 3:14). Nu se spune însă nici un cuvânt de ordinare. Marcu spune că Isus a rânduit (poieo, a face) doisprezece, iar Luca ne spune că Isus i-a „ales (eklego)” (Marcu 3:14; Luca 6:13). Acesta a fost un moment foarte solemn (Luca ne spune că înainte de a face această alegere, Isus S-a rugat toată noaptea). Nu se aminteşte însă de nici o ordinare. Ioan ne spune că Domnul cel înviat a suflat peste zece dintre ucenici zicând: „Luaţi Duh Sfânt!” (Ioan 20:22); este dificil însă să vedem în acest act o ordinare. S-au tras sorţii şi când s-a făcut de cunoscut alegerea lui Matia, el a fost pur şi simplu „numărat” împreună cu ceilalţi (Faptele Apostolilor 1:26). În mod similar, prorocii şi alţii sunt chemaţi direct de Dumnezeu, cu toate că despre unii se spune că au fost chemaţi „în vederea lucrării de slujire” (Efeseni 4:12; desigur, cuvântul „slujire” având aici un sens larg).

Luca ne relatează despre numirea celor şapte (Faptele Apostolilor 6), şi acest eveniment este interpretat deseori ca fiind instituirea diaconatului.

Cele mai importante informaţii despre punerea mâinilor ca act înainte și distinct de ordinare, distinct de aceasta, ne parvin din epistolele pastorale. Pavel îl sfătuieşte pe Timotei: „Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor” (1 Timotei 4:14). Acest pasaj ne pune la dispoziţie trei informaţii cu privire la ceea ce ere înainte de ordinarea lui Timotei. În primul rând, confirmarea a însemnat pentru el primirea unui dar spiritual charisma, necesar lucrării de slujire. În al doilea rând, darul acesta i-a fost dat „prin prorocie (dia)”. În al treilea rând, i-a fost dat cu punerea mâinilor (meta) de către bătrâni, abia după ac eea era considerat ordinat. Lucrul esenţial legat de ordinare este darul divin. Nimic nu poate înlocui acest dar. Mai există însă un act exterior, punerea mâinilor. Este posibil ca Pavel să se fi referit la acelaşi ritual atunci când a vorbit despre ocazia când el însuşi şi-a pus mâinile peste Timotei (2 Timotei 1:6), cu toate că nu trebuie să eliminăm posibilitatea ca el să fi făcut aluzie la alte ritualuri, poate la ceva care seamănă mai degrabă cu confirmările anglicane decât cu ordinarea. Am putea să tragem o concluzie mult mai sigură dacă am şti când a avut loc această punere a mâinilor: la început, când Pavel l-a cunoscut pe Timotei, sau nu cu mult timp înainte de scrierea acestei epistole. În fapt punerea mâinilor vom vedea că este un act al confirmării membrale și de transmitere a harului pastoral sau diaconal.

Ordinarea precedată de confirmare nu este întotdeauna un moment solemn şi este posibil ca recomandarea „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă” (1 Timotei 5:22) să sublinieze tocmai acest lucru, însă punerea mâinilor odată făcută după botez se face din nou cu ocazia intrării în comitet sau primă ordinare, nu se reia la o nouă ordinare de diacon, evanghelist, misionar sau prezbiter. Dar având în vedere contextul, cuvintele adresate lui Timotei se referă și la reprimirea în biserică a celor ce s-au pocăit de păcatele lor. Când un frate sau soră este ordinat, vom vedea că la prima ordinare potrivit Fapte 6:6 există punerea mâinilor dar acest lucru nu se va repeta cu ocazia unei noi ordinări în rang superior.

Pavel îi spune lui Tit „să aşezi prezbiteri în fiecare cetate” (Tit 1:5), şi se acordă mare atenţie calificării pentru aceste funcţii de slujitori în biserică. Se poate sugera că ordinarea la creştini a fost preluată din religia iudaică, dar acest lucru nu ne ajută prea mult. Tot ceea ce putem spune cu siguranţă este că aspectul important al slujirii este darul divin şi că ritualul esenţial legat de ordinare în perioada de început a Bisericii a fost punerea mâinilor la confirmare membrală însoţită de rugăciune la numire în rang.

Punerea mâinilor însă este un act ce se face o singură dată la hirotonirea unui prezbiter sau diacon. Dacă a fost efectuată de o altă biserică protestantă sau neoprotestantă, nu se reia ci se recunoaște, indiferent că a fost o numire în comitet sau o ordinare efectivă. Punerea mâinilor mai este semnul sigiliului Duhului Sfânt act ce are loc și după botezul unui adult sau confirmarea în biserică a unui membru (botezat în copilărie sau venit prin adeziune dintr-o biserică în care nu a avut parte de acest act). În acest sens avem un suport clar biblic

Faptele Apostolilor cap. 8 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

17Atunci, Petru şi Ioan au pus  mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt18Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor,… 

Faptele Apostolilor cap. 19 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)
Ucenicii lui Ioan se fac creştini

19 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici, a întâlnit pe câţiva ucenici 2 şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”. 3 „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”. 4 Atunci, Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”. 5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. 6 Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. 7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.

(au fost folosit citate de pe http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/ordinare.html)

ORDINAREA ÎN GRUPAREA NOASTRĂ RELIGIOASĂ

Trebuie menționat că ordinarea unui prezbiter, misionar, evanghelist sau diacon se face la chemarea bisericii și este decisă prin numire efectivă de către biserică prin comitet sau consistoriu ori episcopie. În lipsa acestora, adunarea generală a comunității cu acordul prealabil al consistoriului poate decide ordinarea prin numirea efectivă a unei persoane în rang de diacon sau prezbiter. Prezbiterul, misionarul, evanghelistul sau diaconul sunt numiți în rang printr-un document.  Pentru a fi numit diacon sau prezbiter, misionar, evanghelist, prezbiter ori o soră diaconiță sau misionară, persoana trebuie să fi fost botezată trinitar și confirmată cu punerea mâinilor în biserica noastră sau o altă biserică protestantă ori neoprotestantă. Punerea mâinilor se face o singură dată de către pastor sau prezbiter, fie că este vorba de numiri în comitete, confirmare membrală, ea fiind sigiliul Duhului Sfânt. Așa dar la ordinerea unui rang altul decât păstor nu se va oficia ritualul punerii mâinilor decât la primul rang sau numire în comitet, pentru că acesta există deja în viața credinciosului, cu excepția situației în care la ordinare avem și sosire în biserică cu confirmare. Un credincios dintr-o altă biserică protestantă sau neoproestantă poate intra în rang de prezbiter sau diacon direct la finalizarea transferului la slujba de confirmare.

În cazul ordinării de pastor, aceasta decurge astfel. Un alt pastor din biserica noastră sau un pastor din mediul Evanghelic, Metodist, Baptist ori Reformat va oficia rugăciunea de ordinare, după cum se dorește va pune mâinile sau nu, peste diaconul, evanghelistul sau prezbiterul ce intră în rangul de pastor după care va unge cu untdelemn fruntea pastorului  rostește ordinarea în numele Trinității. Punerea mâinilor asociată cu ungere în acest sens este doar simbolul la care face referire Biblia, de trensmitere a harului pastoral. Cu toate acestea, punerea mâinilor nu este obligatorie nici la ordinarea pastorului, sensul punerii mâinilor este dat așa cum am văzut în Fapte 8:17 ci doar la prima ordinare potrivit Fapt 6:6. Pastorul care ordinează semnează pe certificatul de ordinare specificând biserica din care face parte și funcția pe care o ocupă.

Ordinarea de rang superior pastorului este decisă de consistoriu sau de corpul episcopal (când este format), prin numire directă.

CINE POATE FI ORDINAT ?

Poate fi ordinat în orice rang inferior pastorației persoana care dovedit propagă prin orice mijloc credința, propovăduiește astfel Evanghelia. Nu poate fi ordinat cel care trăiește în concubinaj (decât după căsătoria cu persoana din concubinaj) și nu poate fi ordinat cel care este poligam (nu prea este cazul în țara noastră de a  aduce în discuție poligamia, însă în țări africane, arabe aceasta devine o problemă pentru că acolo există poligamie și nu se poate respinge încreștinarea unei astfel de familii, un astfel de bărbat nu poate fi ordinat).

În Biserica noastră familia există prin căsătorie și doar între un bărbat și o femeie. Persoana căsătorită este vizată în principal de ordinare.

Nu poate fi ordinată persoana în poligamie. În vechime se practica haremul (mai multe soții). În sensul poligamiei nu intră recăsătoria. Recăsătoria se analizează. Nu poate fi considerat un bărbat legat de o femeie care a înșelat și nici invers, nu poate fi considerată o femeie legată de un bărbat bătăuș care a înșelat. Biblia afirmă clar în expresia Septuagintei „să fie bărbat legat cu nuntă de o singură femeie”. Această legătură nu mai este valabilă când o persoană devine necredincioasă și pleacă din căsnicie în păcat (1 Corinteni 7:15- cei doi nu mai sunt legați) (Matei 5:31-32 excepția pricinii de preacurvie prin care celalată parte, cea vătămată devine exonerată), Dumnezeu urăște despărțirea între soți dar în același timp nu menține consecințe disciplinare asupra victimei unui divorț. Ca atare persoana care nu are culpă în divorț, poate fi ordinată.

Persoana intrată în văduvie, persoana singură în celibat deasemenea pot fi ordinate.

Pentru ordinare în rang de pastor este necesar ca persoana să fi slujit cel puțin 1 an în rang de evanghelist, prezbiter, diacon sau misionar.

Femeile pot fi ordinate dar doar în rang de misionar, diacon, prim diacon și pot oficia sacramente în acest rang, nu pot predica în biserică.

Cum de curge slujba?

Este o slujbă normală cu liturghie simplex sau scurtă doar că după momentul liturghiei Cuvântului urmează ordinarea unde cel ce va fi ordinat îngenunchiază înaintea altarului iar slujitorul care ordiează pune mâinile deasupra capului său, la prima ordinare, se poate efectua și la ordinare  în rang superior dar punerea mâinilor la rang superior ordinării precedente nu mai este o obligație, și va rosti astfel „Prin autoritatea dată de Hristos și de Biserică legăm cu slujire acest frate/această soră a noastră și confirmăm calitatea sa de diacon/diaconiță//misionar/misionară/prezbiter/pastor/episcop. ”După aceasta cel ordinat rămâne pe genunchi cu fața spre altar iar cel ce ordinează rostește o rugăciune pentru acesta și aplică ungerea cu untdelemn în cazul ordinării pastorului rostind la persoana a doua sarcina robului Domnului așa cum reiese din din Isaia 61 și Epistole

Dacă persoana ce este ordinată este căsătorită, soțul sau soția este alături la ordinare tot pe genunchi. După rugăciune slujitorul spune „frate/soră diacon…te invit să te ridici” și înmânează Certificatul de Ordinare redactat în 3 exemplare, unul se dă rudei, unul va rămâne la Consistoriu, unul rămâne celui ordinat iar cel ordinat continuă oficierea liturghiei și administrarea sacramentelor împreună cu cel ce a ordinat.

 

3. Procesiune de benedicție și laudă

Această procesiune este o procesiune specială a bisericii noastre. Ea include liturghia simplex fără predicare, însă la sfârșit înainte de binecuvântarea finală cuprinde cântări de laudă și preamărire a lui Dumnezeu. Se pot intona ectenii psaltiri cu laude. Vom arăta o psaltire din biserica anglicană, formă de binecuvântare prin care noi oamenii binecuvântăm numele lui Dumenzeu și pe credincioși.

Aceatsă liturghie are loc de câteva ori pe an, predica lipsește însă intră rolul credinciosului esențial în lauda și slăvirea lui Dumnezeu.

Aceasta este lecția 8

Prezbiter și trainer
Marius Leontiuc

103
(Visited 23 times, 1 visits today)
Sponsori
Translate »