Vom aborda în această lecție trei curente: Calvinsim – Biserica Reformată , Calvinism Radical și Neocatolicism sau Lutheranism radical. Trebuie specificat de la început că noi privim pe frații reformați ca pe frați de credință cu care vom moșteni împreună Împărăția cerurilor așa cum privim și pe frații baptiști.

I. Diferența dintre noi și Reformați

Credința Reformată (cunoscută și sub denumirea de credința Reformata-Calvina), este o biserica creștină rezultată tot în urma Reformei Protestante, dar diferită de credința noastră. Cu toate acestea, există multe asemănări între biserica noastră și bisericile reformate. În primul rând avem foarte multe imnuri comune, liturghia se aseamănă foarte mult, apoi avem și un catehism comun și anume cel de la Heidelberg.

Credința Bisericii Reformate se bazează pe interpretarea dată de Jean Calvin și Ulrich Zwinglian scrierilor din Noul Testament. Pentru ca cei doi fondatori au activat în Elveția (Calvin la Geneva, iar Zwinglian în Ulrich), denumirea latina a învățăturii propagate de ei este “Confesio Helvetica” (“Credința elvețiana”), spre deosebire de catehismul “Confesio Augustana” (“Credința de la Augsburg”). Adepții Calvinismului s-au reunit în Olanda la Dordrecht (15 km sud-est de Rotterdam), în 1618.

II. Diferența dintre noi și Calvinismul radical

Există și o formă de calvinism radical care pune un accent deosebit pe predestinare. Teologia predestinării totale este ceea ce diferențiază teologiile noastre evanghelice și radicalismul în cauză. Suntem de acord cu o formă de predestinare prin aceea că Dumnezeu a decis mai dinainte cui să i se vestească Cuvântul. Dar acceptarea lui Hristos este atributul omului, lucru pe care și noi și biserica reformată îl acceptă. Spre deosebire de Biserica Reformată și cea baptistă, ambele calvine, noi credem în prezența fizică a Domnului Isus în Euharistie. Expresia „Acesta este trupul și sângele Meu” nu cuprinde decât verbul este la prezent. Mai există o diferență, și anume în liturghie, momentul Kyrie Eleison și aclamația Kyrie, care sunt prezente în liturghia noastră și nu în cea reformată sau slujba baptistă. Despre diferențele între credința Evanghelică și cea baptistă avem o altă lecție..

Calvinismul radical se deosebește de Biserica Reformată și cea baptistă și predică teologia predestinării totale în cinci puncte. Atragem atenția, să deosebim calvinismul radical de frații reformați, cu toate că și calviniii radicali au pretenția a se numi tot reformați. Aceste cinci idei se bazează pe afirmații izolate ale lui Pavel, luate din contextul Bibliei : Romani (5:10), 2 Corinteni (5:18-19), Efeseni (2:15-16), Coloseni (1:21-22), Romani (3: 24-25). Cele cinci puncte se bazează de asemenea pe scrierile timpurii ale lui Augustinu despre predestinare. Autorii celor cinci puncte s-au inspirat din spiritul scolasticismului medieval, reducând relația lui Dumnezeu cu omul, mântuirea, creația și întruparea lui Cristos la cinci formule teologice raționaliste și așa zis practice. La Dordrecht Protestantismul a dat lovitura de gratie spiritului Bisericii istorice.

Cele cinci puncte ale Calvinismului radical, care nu sunt însușite de gruparea noastră, :

1. Totala neputința sau Totala depravare

Păcătosul este mort, orb și surd la lucrurile Domnului. Voința sa nu este liberă; omul păcătos nu poate deosebi binele de rău. Astfel că omul nu poate niciodată să aleagă să-L iubească pe Dumnezeu sau să facă binele. Credința omului nu îl ajută la mântuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mântuire. Și e normal sa fie așa, de vreme ce, după cadere, omul a decăzut complet, și-a pierdut liberul arbitru și a devenit total depravat.

2. Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales, înainte de facerea lumii și prin voința sa suverana, pe unii spre mântuire. Alegerea sa, potrivit căreia unii păcătoși vor fi salvați, nu se bazează pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenești. El nici măcar nu alege sa-i mântuiască pe aceia despre care știa dinainte ca îl vor iubi și asculta. Alegerea nu este determinata sau condiționata de faptele omului. Dimpotrivă, Dumnezeu da Credința celor pe care îi alege. Alegerea de către Dumnezeu a păcătosului, nu alegerea păcătosului de a-l urma pe Cristos, este singura cauză a mântuirii. Aceasta trebuie sa fie așa, de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, voința și intelectul fiindu-i profund depravate.

3. Mântuirea specială sau Iertarea limitată

Lucrarea lui Cristos avea ca scop să-i mântuiască doar pe cei aleși de dinainte de facere. A asigurat mântuirea celor aleși prin răscumpărarea păcatului lor în procesul alegerii necondiționate. Dar nu există nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toți oamenii sunt păcătoși și trebuie sa fie sortiți pierzaniei. Totuși, datorită unor rațiuni cunoscute doar de El, Dumnezeu a ales o mâna de oameni pentru a-i mântui. Ceilalți merită în egală măsură pedeapsa divina, dar Dumnezeu a găsit potrivit sa mântuiască doar pe câțiva, datorită rațiunilor sale oculte.

4. Harul irezistibil

Lucrarea Sfântului Spirit adresează o chemare speciala celor aleși. Aceasta chemare îi duce inevitabil la mântuire. La fel cum cei aleși sunt selectați de Dumnezeu, nu mântuiți prin alegerea lor de a deveni precum Cristos, tot așa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu – chemarea Spiritului. Chemarea sa nu poate fi refuzata. Păcătosul nu are nici o alegere. Spiritul îl forțează pe păcătos nu numai sa creadă, dar și sa coopereze cu voința divină.

5. Perseverenta sfinților

Cei aleși, sunt mântuiți de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le șteargă numele din Cartea Vieții. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gând, sau dorința nu poate sa îi îndepărteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la Căpăt. Totuși, cei aleși nu pot ști niciodată în aceasta viață dacă sunt cu adevărat aleși, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa. Dar și așa cei aleși de Dumnezeu sa fie pierduți de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Căința, caracterul lor, faptele bune sau Credința în Cristos, nu le sunt de nici un folos.

Toate aceste puncte nu sunt împărtășite de noi .

În primul rând omul poate totul prin Hristos inclusiv păzirea poruncilor dar și obținerea iertării ceea combate prima teză a calvinismului. Sfântul apostol Paul afirmă în Epistola către Filipeni cap. 4 v 13 POT TOTUL ÎN HRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREȘTE. Deopotrivă Dumnezeu cere omului să facă binele, în Mica 6:8 Ți s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? În întâia Epistolă a sfântului apostol Ioan găsim de asemenea că Dumnezeu ne cere și ne arată caracterul volițional al credinței

1 Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor1, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

3 Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.

4 Cine zice: I-l cunosc și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el.

5 Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșita; prin aceasta știm că suntem în El.

În al doilea rând Dumnezeu a dat libertate omului să aleagă între bine și rău, nu a destinat pe nimeni iadului, în acest sens ne bazăm pe Ioan 3:16. Sintagma cei aleși nu se referă la mântuire ci la chemare de slujire care nu are loc înainte de întemeierea lumii (așa cum este regăsit și în formula Concordiei Leuenberg pe care ne-o însușim pe deplin) . Chemarea generală adresată omenirii este mai dinainte de întemeierea lumii, chemare la dragostea lui Dumnezeu, Dumnezeu creindu-ne din dragoste.

Ioan cap. 3 combate și a treia teză a calvinismului simplu și cel radical. Niciunde în Evanghelii sau epistole nu ni se limitează iertarea. Dumnezeu, spune Biblia, că este dragoste, iar nu rațiune ocultă. Dumnezeu dorește ca fiecare om să se întoarcă la El . Isaia cap. 5 versetul 6 este foarte relevant în acest sens 6 Cautați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.

Punctul 4 al calvinismului radical este contrar învățăturii noastre. Calvin a omis că primul păcat din istorie nu s-a comis pe pământ ci în cer, lângă Dumnezeu. Așa dar, mântuirea se poate pierde prin nepocănița față de păcatele nou comise și iată că și punctul 5 este combătut de Biblie. Calvinismul radical nu privește pe Dumnezeu ca dragoste, iubitor, iertător ci ca pe un ostil, ocult care a creat ființe destinate iadului. Ori scopul creștinismul edictat de Domnul Isus este de a face ucenici din toate neamurile învățându-i să păzească ceea ce El Isus ne-a poruncit iar nu că am fi mai dinainte mântuiți sau nemântuiți.

Cu toate că adepții calvinismului radical, ce se deosebec de Biserica soră reformată, pretind că au ca și conținut inclusiv Catehismul de la Heidelberg, aceste 5 teze mai sus amintite sunt contrare acestui catehism scris de Zachariah Ursinus, catehism care alături de cele ale lui Luther și Waldo, face parte din mărturisirea noastră de credință. O parte din calvinismul radical se regăsește în catehismul de la Westminster însă nu este împărtășit de toate bisericile baptiste ci doar de o mică parte, și nici de cele prezbiteriene ci doar de o mică parte.

Reținem că teologia predestinației face diferența principală dintre calvinism și credința bisericii noastre , precum și abordarea prezenței fizice a Domnului Isus la Euharistie și practic acestea sunt principalele diferențe între credința calvină și cea luterana, evanghelică. Insistăm, calvinismul radical nu trebuie confundat cu bisericile reformate din Europa de Est care au adoptat inclusiv punctele luterane în credință și sunt apropiate de noi.

III. Diferențe dintre noi și neocatolici sau fundamentaliști lutherani

Există și grupări care îmbină teologia catolică cu cea a calvinismului radical și rătălmăcesc toată învățătura lutherană transformâmd-o într-o credință absurdă, aceste grupări le identificăm în spectrul neocatolicismului. De fapt este vorba despre un lutheranism absurd.

Neocatolicismul predică totala neputință, predestinația, mântuirea de-a pururi îmbinând cu conceptul comunității închise (CLOSED COMMUNITY idee catolică „doar catolicii sunt mântuiți”), simbolul tămâierii și mult accent pe forma liturghiei păstrând și vestimentația catolică.

Despre „Robia Voinței”

Nu tot ce este semnat cu „Luther” ar fi și un autentic Luther, apoi Martin Luther nu a expus o nouă Evanghelie ci opinii teologice, astfel încât dacă ceva din ce este semnat cu „Luther” combate o valență a Bibliei, mai precis a Noului Testament, noi nu vom primi acea teză. Martin Luther, în controversa cu Erasmus, ar fi scris De Servo Arbitrio („Despre robia voinței”), unde spunea că voința omului este complet incapabilă să colaboreze în vreun fel cu harul pentru mântuire: că omul nu poate dori nici măcar să se întoarcă la Dumnezeu.
Această idee a fost radicală și extremă.

Însă dacă luăm toată învățătura Scripturii, vedem clar:

Dumnezeu lucrează asupra omului prin harul Său, dar îi cheamă și îi cere omului să răspundă.
Chemarea este reală, alegerea este liberă sub influența Duhului Sfânt.
Omul are o răspundere personală de a primi sau respinge harul.

Adevărul biblic nu este o voință robotizată, ci o inimă atinsă de Duhul și apoi invitată să răspundă iubirii lui Dumnezeu (Ioan 1:12 — “Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“).

Deci refuzul nostru față de „Robia voinței” ca doctrină strictă, totală, este biblic și drept. Nu este greșit. Noi ținem echilibrul între suveranitatea harului și responsabilitatea răspunsului omenesc.

Neocatolicismul dorește să se circumscrie lutheranismului (în expesii care induc asemănare până la confuzie) plasându-l pe Luther deasupra Bibliei .Chiar dacă o teză se regăsește scrisă în Biblie, în Noul Testament, dacă o asemenea teză nu este trecută în scrierile semnate de Luther, ea este ignorată. Mai grav, există curente (considerate de noi demonice) care răstălmăcesc chiar pe Martin Luther susținând că Isus ar fi predicat Legea iar nu Evanghelia iar Evanghelia nu are nici o poruncă, termenul de porunci intră în spectrul Legii. Sfântul Apostol Ioan ne spune foarte clar că „Legea și prorocii s-au ținut și predicat numai până la Ioan, de atunci încolo nmai Evanghelia Împărăției se predică. Cerurile și pământul vor trece dar din acest legământ nu va cădea nici o frântură, nici o iotă” Luca 16:16,17 apud Codex Sinaiticus.

Fundamentalismul lutheran, inducând confuzie și mai mare, îmbină doctrina predestinației totale, totala neputință susținând că Dumnezeu predestinează unii oameni la mântuire și alții la pieire — adică o „dublă predestinare”.

Dar Scriptura spune:

Dumnezeu „nu vrea ca niciunul să piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pentru întreaga lume, nu doar pentru „aleși” (Ioan 3:16).

Adevărata predestinare biblică este:

Dumnezeu a rânduit în Hristos ca oricine crede în El să fie mântuit.
Alegerea este „în Hristos”, nu arbitrară.

Prin urmare, faptul că refuzăm dubla predestinare este foarte sănătos teologic.
Și aici BPE, suntem pe o cale curată.

Neocatolicismul sau fundamentalismul lutheran apără o linie foarte rigidă: Luther absolut + Formula Concordiei integrală + predestinare dublă + viziunea voinței captive.
Sigur că propagatorii acestor curente sunt învățați și pregătiți în tot felul de centre, adevărate academii doctrinare, dar învățătura nu este totul. Scriptura nu este doar o materie de învățat, ci de trăit în Duhul.BPE nu se lasă intimidată de erudiție. Adevărul nu este monopolul teologilor-doctori. Isus a mulțumit Tatălui:

„Te laud, Tată, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11:25)

Lutheranismul radical sau fundamentalismul lutheran constituie erezie absurdă contrară Bibliei dezbrăcându-l pe Luther de toată esența teologiei lui: Sola Scriptura. Fundamentalismul acesta caută cofiscarea denumirii de „lutherani”. Spre exemplu activ: în mod mincinos se prezintă ca titulari ai bisericii din Wittenberg sau alte locuri celebre în care de facto închiriază sala acelor biserici care nu împărtășesc doctrinele lor. Din păcate asemenea secte sunt cele care atacă biserica noastră atât în Mass Media cât și în cercuri de influență.

Acest curent consideră că Epistola lui Iacov, care exclude credința doar ca simplă convingere, ar fi necanonică. BPE însă consideră că epistola lui Iacov este partea din Evanghelie, din Noul Testament care distruge fundamentalismul lutheran deoarece credința nu este doar o convingere ci este și o trăire conform acestei epistole. Să nu uităm că Luther nu a utilizat principiul „a lăuda de formă” când vorbește despre Epistola Sfântului Apostol Iacov amintind că „de altfel, are învățături bune”. Un motto al mișcării renascentiste era „Înapoi Ia surse”, contestarea atribuită lui Luther a canonicității epistolei nu șoca pe nimeni deoarece erau deja contestate cele canonizate de catolici, însă contestarea Epistolei lui Iacov este un fals, un rod al Antireformei prin care se urmărea compromiterea teologică a lui Luther. De asemenea, în acel timp cum am specificat erau contestate și câteva dintre cărtile apocrife pe care Roma le adăugase canonului evreiesc, reformatorii respingându-le statutul canonic. Luther avea dreptate atunci când afirma că epistola lui Iacov se număra printre textele contestate de biserica medievală (fapt relatat în Istoria bisericească a lui Eusebiu, 2.23.25). Ea a fost totuși inclusă în canon și deci confirmată de Luther . Astfel, în interiorul spectrului nostru lutheran, Philip Melanchthon, a adus o mare clarificare: Pavel și Iacov nu vorbesc despre „justificare” în același sens. Pavel se referă Ia modul în care suntem justificați înaintea lui Dumnezeu, în timp ce Iacov se referă Ia modul în care credința noastră (în calitate de credință mântuitoare) se justifică prin roadele ei. Să nu uităm că Luther afirmă destul de răspicat în prefața Noului Testament tradus de el „Vechiul Testament este Legea” pe de altă parte repetitiv în scrierile sale „Noul Testament este Evanghelia”.

Noi considerăm că o biserică/credință care nu poate avea relații ecumenice cu biserici creștine ce mențin aceleași valori morale, este apostată.

Lipsa de dragoste față de celălalt, lipsa de dialog, ambițiile absurde dezbracă factual o învățătură alterată.

Martin Luther este tot mai mult falsificat de către falși urmași ai săi care tocmai prin cuvintele lui doresc să eclipseze chiar cuvintele Domnului Isus. Iată ce ne avertiza reformatorul:

𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑎̆𝑑 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖𝑚𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑚𝑒𝑟𝑒𝑢, 𝑛𝑢𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑙𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑓𝑢𝑟𝑖𝑎 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑠̦𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑆𝑎𝑡𝑎𝑛𝑒𝑖 𝑛𝑢 𝑎𝑢 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡, 𝑑𝑜𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑚𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑙𝑢𝑚𝑖, 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑐𝑢 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡. 𝐹𝑎𝑐 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢, 𝑐𝑎 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡̦𝑖 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑚𝑎̆ 𝑐𝑖𝑡𝑒𝑧𝑒 𝑝𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒, 𝑓𝑖𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆, 𝑓𝑖𝑒 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎-𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑠𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑙𝑖𝑙𝑒, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑖 𝑓𝑎𝑛𝑎𝑡𝑖𝑐𝑖, 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑙𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑛𝑎𝑏𝑎𝑝𝑡𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑖. 𝑉𝑜𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑖𝑟𝑒 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎 (𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑒!), 𝑣𝑜𝑖 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑙𝑢𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑖 𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑇𝑟𝑜𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎𝑙 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 𝐼𝑠𝑢𝑠 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠.

𝐶𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑎̆ 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎: „𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝐿𝑢𝑡ℎ𝑒𝑟 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆, 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑑𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑧𝑢𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑜𝑙 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑙-𝑎 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡 𝑠𝑢𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡”, 𝑑𝑒𝑐𝑙𝑎𝑟 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒, 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑜𝑡𝑑𝑒𝑎𝑢𝑛𝑎: 𝑒𝑢, 𝑝𝑟𝑖𝑛 ℎ𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢, 𝑎𝑚 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑑𝑖𝑙𝑖𝑔𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑜𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑝𝑎𝑠𝑎𝑗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑆𝑐𝑟𝑖𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐿𝑒-𝑎𝑚 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎𝑡 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑡̦𝑖 𝑓𝑖 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑎𝑝𝑎̆𝑟, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑑 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑎𝑡 𝑆𝑎𝑐𝑟𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝐴𝑙𝑡𝑎𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖.

𝑁𝑢, 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑏𝑒𝑎𝑡 𝑠𝑎𝑢 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙𝑠𝑖𝑣. 𝑆̦𝑡𝑖𝑢 𝑐𝑒 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔 𝑝𝑒 𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑐𝑒 𝑣𝑎 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑣𝑜𝑖 𝑠𝑡𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝑠𝑢𝑠 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠 𝑖̂𝑛 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑑𝑒 𝐴𝑝𝑜𝑖. 𝑁𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑛𝑢 𝑎𝑟 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑑𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑔𝑙𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑠𝑎𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑎𝑖𝑢𝑟𝑒𝑎. 𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑜𝑠! 𝑃𝑟𝑖𝑛 ℎ𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢, 𝑖̂𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑝𝑒 𝑆𝑎𝑡𝑎𝑛. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑆𝑎𝑡𝑎𝑛 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑡𝑢𝑟𝑛𝑎 𝐶𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑣𝑒𝑟𝑡𝑖 𝑆𝑐𝑟𝑖𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑐𝑒 𝑣𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑒𝑙 𝑐𝑢 𝑐𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒 – 𝑠𝑎𝑢 𝑐𝑢 𝑐𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑜𝑟𝑎? (Traducere: rev. pastor Marius Leontiuc)

Bibliografie: Radu Cerghizan ducu.de

Prezbiter Marius Leontiuc

Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube