Diferențe între credința Evanghelică și cea Calvină

Sponsori

Vom aborda în această lecție două curente: Calvinsim – Biserica reformată și Calvinism Radical. Trebuie specificat de la început că noi privim pe frații
reformați ca pe frați de credință cu care vom moșteni împreună împărăția cerurilor așa cum privim și pe frații baptiști.

Credința Reformată (cunoscută și sub denumirea de credința Reformata-Calvina), este o biserica creștină rezultată tot în urma Reformei Protestante, dar diferită de credința noastră. Cu toate acestea, există multe asemănări între biserica noastră și bisericile reformate. În primul rând avem foarte multe imnuri comune, liturghia se aseamănă foarte mult, apoi avem și un catehism comun și anume cel de la Heidelberg.

Credința Bisericii Reformate se bazează pe interpretarea dată de Jean Calvin și Ulrich Zwinglian scrierilor din Noul Testament. Pentru ca cei doi fondatori au activat în Elveția (Calvin la Geneva, iar Zwinglian în Ulrich), denumirea latina a învățăturii propagate de ei este “Confesio Helvetica” (“Credința elvețiana”), spre deosebire de catehismul “Confesio Augustana” (“Credința de la Augsburg”). Adepții Calvinismului s-au reunit în Olanda la Dordrecht (15 km sud-est de Rotterdam), în 1618.

Există și o formă de calvinism radical care pune un accent deosebit pe predestinare. Teologia predestinării totale este ceea ce diferențiază teologiile noastre. Suntem de acord cu o formă de predestinare prin aceea că Dumnezeu a decis mai dinainte cui să i se vestească Cuvântul. Dar acceptarea lui Hristos este atributul omului, lucru pe care și noi și biserica reformată îl acceptă. Spre deosebire de Biserica Reformată și cea baptistă, ambele calvine, noi credem în prezența fizică a Domnului Isus în Euharistie. Expresia „Acesta este trupul și sângele Meu” nu cuprinde decât verbul este la prezent. Mai există o diferență, și anume în liturghie, momentul Kyrie Eleison și aclamația Kyrie, care sunt prezente în liturghia noastră și nu în cea reformată sau slujba baptistă. Despre diferențele între credința Evanghelică și cea baptistă avem o altă lecție..

Calvinismul radical se deosebește de biserica Reformată și cea baptistă și predică teologia predestinării totale în cinci puncte. Atragem atenția, să deosebim calvinismul radical de frații reformați, cu toate că și calviniii radicali au pretenția a se numi tot reformați. Aceste cinci idei se bazează pe afirmații izolate ale lui Pavel, luate din contextul Bibliei : Romani (5:10), 2 Corinteni (5:18-19), Egeeni (2:15-16), Coleșeni (1:21-22), Romani (3: 24-25). Cele cinci puncte se bazează de asemenea pe scrierile timpurii ale lui Augustinu despre predestinare. Autorii celor cinci puncte s-au inspirat din spiritul scolasticismului medieval, reducând relația lui Dumnezeu cu omul, mântuirea, creația și întruparea lui Cristos la cinci formule teologice raționaliste și așa zis practice. La Dordrecht Protestantismul a dat lovitura de gratie spiritului Bisericii istorice.

Cele cinci puncte ale Calvinismului radical, care nu sunt însușite de gruparea noastră, :

1. Totala neputința sau Totala depravare

Păcătosul este mort, orb și surd la lucrurile Domnului. Voința sa nu este liberă; omul păcătos nu poate deosebi binele de rău. Astfel că omul nu poate niciodată să aleagă să-L iubească pe Dumnezeu sau să facă binele. Credința omului nu îl ajută la mântuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mântuire. Și e normal sa fie așa, de vreme ce, după cadere, omul a decăzut complet, și-a pierdut liberul arbitru și a devenit total depravat.

2. Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales, înainte de facerea lumii și prin voința sa suverana, pe unii spre mântuire. Alegerea sa, potrivit căreia unii păcătoși vor fi salvați, nu se bazează pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenești. El nici măcar nu alege sa-i mântuiască pe aceia despre care știa dinainte ca îl vor iubi și asculta. Alegerea nu este determinata sau condiționata de faptele omului. Dimpotrivă, Dumnezeu da Credința celor pe care îi alege. Alegerea de către Dumnezeu a păcătosului, nu alegerea păcătosului de a-l urma pe Cristos, este singura cauză a mântuirii. Aceasta trebuie sa fie așa, de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, voința și intelectul fiindu-i profund depravate.

3. Mântuirea specială sau Iertarea limitată

Lucrarea lui Cristos avea ca scop să-i mântuiască doar pe cei aleși de dinainte de facere. A asigurat mântuirea celor aleși prin răscumpărarea păcatului lor în procesul alegerii necondiționate. Dar nu există nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toți oamenii sunt păcătoși și trebuie sa fie sortiți pierzaniei. Totuși, datorită unor rațiuni cunoscute doar de El, Dumnezeu a ales o mâna de oameni pentru a-i mântui. Ceilalți merită în egală măsură pedeapsa divina, dar Dumnezeu a găsit potrivit sa mântuiască doar pe câțiva, datorită rațiunilor sale oculte.

4. Harul irezistibil

Lucrarea Sfântului Spirit adresează o chemare speciala celor aleși. Aceasta chemare îi duce inevitabil la mântuire. La fel cum cei aleși sunt selectați de Dumnezeu, nu mântuiți prin alegerea lor de a deveni precum Cristos, tot așa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu – chemarea Spiritului. Chemarea sa nu poate fi refuzata. Păcătosul nu are nici o alegere. Spiritul îl forțează pe păcătos nu numai sa creadă, dar și sa coopereze cu voința divină.

5. Perseverenta sfinților

Cei aleși, sunt mântuiți de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le șteargă numele din Cartea Vieții. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gând, sau dorința nu poate sa îi îndepărteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la Căpăt. Totuși, cei aleși nu pot ști niciodată în aceasta viață dacă sunt cu adevărat aleși, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa. Dar și așa cei aleși de Dumnezeu sa fie pierduți de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Căința, caracterul lor, faptele bune sau Credința în Cristos, nu le sunt de nici un folos.

Toate aceste puncte nu sunt împărtășite de noi .

În primul rând omul poate totul prin Hristos inclusiv păzirea poruncilor dar și obținerea iertării ceea combate prima teză a calvinismului. Sfântul apostol Paul afirmă în Epistola către Filipeni cap. 4 v 13 POT TOTUL ÎN HRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREȘTE. Deopotrivă Dumnezeu cere omului să facă binele, în Mica 6:8 Ți s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? În întâia Epistolă a sfântului apostol Ioan găsim de asemenea că Dumnezeu ne cere și ne arată caracterul volițional al credinței

1Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor1, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

2El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

3Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui.

4Cine zice: I-l cunosc și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el.

5Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșita; prin aceasta știm că suntem în El.

În al doilea rând Dumnezeu a dat libertate omului să aleagă între bine și rău, nu a destinat pe nimeni iadului, în acest sens ne bazăm pe Ioan 3:16. Sintagma cei aleși nu se referă la mântuire ci la chemare de slujire care nu are loc înainte de întemeierea lumii (așa cum este regăsit și în formula Concordiei Leuenberg pe care ne-o însușim pe deplin) . Chemarea generală adresată omenirii este mai dinainte de întemeierea lumii, chemare la dragostea lui Dumnezeu, Dumnezeu creindu-ne din dragoste.

Ioan cap. 3 combate și a treia teză a calvinismului simplu și cel radical. Niciunde în Evanghelii sau epistole nu ni se limitează iertarea. Dumnezeu, spune Biblia, că este dragoste, iar nu rațiune ocultă. Dumnezeu dorește ca fiecare om să se întoarcă la El . Isaia cap. 5 versetul 6 este foarte relevant în acest sens 6Cautați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.

Punctul 4 al calvinismului radical este contrar învățăturii noastre. Calvin a omis că primul păcat din istorie nu s-a comis pe pământ ci în cer, lângă Dumnezeu. Așa dar, mântuirea se poate pierde prin nepocănița față de păcatele nou comise și iată că și punctul 5 este combătut de Biblie. Calvinismul radical nu privește pe Dumnezeu ca dragoste, iubitor, iertător ci ca pe un ostil, ocult care a creat ființe destinate iadului. Ori scopul creștinismul edictat de Domnul Isus este de a face ucenici din toate neamurile învățându-i să păzească ceea ce El Isus ne-a poruncit iar nu că am fi mai dinainte mântuiți sau nemântuiți.

Cu toate că adepții calvinismului radical, ce se deosebește de Biserica soră reformată, pretind că au ca și conținut inclusiv Catehismul de la Heidelberg, aceste 5 teze mai sus amintite sunt contrare acestui catehism scris de Zachariah Ursinus, catehism care alături de cele ale lui Luther și Waldo, face parte din mărturisirea noastră de credință. O parte din calvinismul radical se regăsește în catehismul de la Westminster însă nu este împărtășit de toate bisericile baptiste ci doar de o mică parte, și nici de cele prezbiteriene ci dorat de o mică parte.

Însă reținem că teologia predestinației face diferența principală dintre calvinism și Valdenzi/luterani, precum și abordarea prezenței fizice a Domnului Isus la Euharistie și practic acestea sunt principalele diferențe între credința calvină și cea luterana, evanghelică. Insistăm, calvinismul radical nu trebuie confundat cu bisericile reformate din Europa de Est care au adoptat inclusiv punctele luterane în credință și sunt apropiate de noi.

Bibliografie: Radu Cerghizan ducu.de

Prezbiter Marius Leontiuc


NEWSNET Evangelical Social Network

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

402
(Visited 64 times, 1 visits today)
Sponsori plată găzduire website
Translate »