I. Cine sunt și de ce scriu
I.1. Numele meu este Marius Leontiuc. Sunt pastor al Bisericii Protestante Evanghelice, slujind cu inima celor pe care societatea i-a uitat sau i-a ocolit – foști deținuți, oameni zdrobiți de viață, dar însetați de Dumnezeu.
Scriu aceste rânduri nu pentru a-mi apăra un titlu sau o funcție, ci pentru a mărturisi ceea ce Domnul a făcut în viața mea. Scriu pentru cei care, ca și mine, s-au întrebat dacă mai pot fi folosiți de Dumnezeu după ce au căzut. Scriu pentru cei care cred că harul e doar pentru cei curați, nu și pentru cei care au cunoscut întunericul.
Am fost n om bogat, apoi sărac. Am diferite calificări: studii în Arhitectură, Jurnalism, Programare front-end, Teologie, Management și Drept. Un trecut bogat cu succes și eșec. Am condus două companii dar am fost și în închisoare. Am fost rănit, am fost trădat, am fost la pământ. Dar acolo, în adâncul cel mai de jos, m-a găsit Hristos. Nu m-a ocolit. Nu m-a disprețuit. M-a ridicat, m-a curățit și m-a chemat. Și eu am răspuns.
Sunt căsătorit. Soția mea îmi este alături și mi-a fost alături la bine și la greu. Căsătoria mea nu a fost privită cu bucurie de toți oamenii, respectiv nu de toți creștinii. Unii spun că detaliile acestui lucru mă descalifică din slujirea pastorală. Alții se opresc la greșelile trecutului meu și văd doar eșec, nu izbăvire, nu o restaurare. Dar eu văd altceva: văd un Dumnezeu care nu se rușinează cu vasul pe care îl reface. Văd har.
Aceasta este mărturia mea. Și, în continuare, aș vrea să vorbesc despre harul care nu doar iartă, ci și cheamă, zidește și trimite.
I.2 Chemare recunoscută de biserică
În 2004 am fost ordInat prezbiter la Biserica Baptistă Maranata din Timișoara. În 2007 am fost ales pastor într-o comunitate locală ce avea să devină actuala Biserică Protestantă Evanghelică.
În 2020, șapte familii fondatoare m-au ales prezbiter, iar alegerea a fost reconfirmată în fața Judecătoriei Timișoara, audiați fiind circa 25 de membri prin priceduri specifice. Această calitate a fost confirmată și de Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Cluj și ICCJ.
Aceasta a fost o alegere colectivă și conștientă, nu o decizie unilaterală, și reflectă responsabilitatea și transparența slujirii.
I.3. Validare pastorală și afiliere confesională
Chemarea nu a fost o auto-promovare, ci a fost confirmată printr-o procedură sinodală liberă și legală. Biserica noastră face parte din Convenția Protestantă Evangelică din Europa și a semnat Concordia Leuenberg, un acord de comuniune între biserici istorice reformate și luterane din Europa.
Această apartenență subliniază faptul că suntem parte a unui curent teologic autentic și recunoscut european. Validarea nu este doar o formalitate birocratică, ci o confirmare publică a angajamentului comunității față de Cuvântul și harul lui Hristos.
II. Păcatul și pocăința: cum m-a ridicat Dumnezeu
Am cunoscut durerea trădării și a abandonului, dar și amărăciunea propriei mele rătăciri. La 24 de ani, am gustat ce înseamnă să fi părăsit fără temei. Mulți din jurul meu mi-au indus ideea calvină că „așa a hotărât Dumnezeu, așa a predestinat El. Totul este hotărât.” Zdrobit, confuz și orbit de furie, am ridicat glasul împotriva Celui care dă viață. L-am blestemat pe Dumnezeu. Un păcat greu, poate cel mai greu din inima mea.
Ani de zile am dus povara gândului: „Oare am hulit Duhul Sfânt? Oare mai e loc pentru mine în Împărăție?” Cu sufletul sfâșiat, am colindat confesiuni, am căutat răspunsuri, am luptat cu teama de a fi pierdut pentru totdeauna. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat și așa cum scrie în Psalmi „celui părăsit Dumnezeu ți dă o familie, așa mi-a dat și mie o soție frumoasă și credincioasă.
A urmat un eșec economic, apoi detenția. Unii au văzut în asta rușinea supremă. Eu am început să văd în ea școala lui Dumnezeu. Acolo, în tăcerea celulei, am redescoperit Scriptura, Porunca lui Dumnezeu. Nu cu ochi religioși, ci cu o inimă flămândă. Am înțeles că Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci sinceritate. Nu respectabilitate, ci adevăr. Nu poziție, ci pocăință.
Am căzut. Da. Dar m-am întors la Dumnezeu cu lacrimi, nu cu pretenții. Și acolo, în întuneric, a început lumina. Nu o lumină de teatru religios, ci o flacără mică, vie, care mi-a spus: „Încă n-am terminat cu tine. Încă te vreau pentru Mine.”
La eliberare, am fost întâmpinat nu cu brațe deschise, ci cu uși închise. Bisericile m-au respins. O biserică apropiată de mine, pe care în vrenmea de prosperitate am finanțat-o când a ars la un incendiu, la două luni de la eliberarea mea m-a invitat la adunarea sa generală. Deși nu fusesem membru niciodată al acelei biserici, m-au invitat, ca să-mi cer iertare de la ei pentru că am făcut de rușine Calea Domnului. Și m-am dus și smerit mi-am cerut iertare. Așa am fost primit de societate cu necesitatea de a mă scuza și de a pleca cât mai mult capul. Așa că, împreună cu alții ca mine – oameni cu trecut, dar cu inimi noi – am pus temelia unei comunități în care nu trecutul dictează viitorul, ci Hristos.
Aceasta nu e o evanghelie ieftină. Nu justific păcatul. Îl plâng. Dar tocmai pentru că știu cât costă harul, nu-l tratez cu superficialitate. Viața mea întreagă e o dovadă că Dumnezeu lucrează cu vase ciobite, dar curate.
III. Chemarea pastorală nu se bazează pe trecut, ci pe har și trăirea actuală
În multe cercuri evanghelice se ridică întrebarea: „Poate un om cu un trecut greu, chiar recăsătorit, să fie pastor?” Se invocă adesea expresia din 1 Timotei 3:2 – „să fie bărbat al unei singure neveste”, ca și cum aceasta ar anula harul, pocăința, și chemarea dovedită în timp.
Dar să privim cu discernământ și adevăr.
1. „Bărbat al unei singure neveste” – o descriere a caracterului, nu o limitare juridică
Expresia originală din greacă este „mias gynaikos anēr”, care nu se referă la starea civilă din trecut, ci la caracterul prezent: un bărbat devotat unei singure femei, fidel, respectabil, fără desfrânare sau dublu standard moral. Nu spune „să nu fi fost niciodată căsătorit altfel”, ci „să fie” – adică să trăiască acum în curăție și dedicare.
Dacă o căsătorie s-a rupt prin adulter sau abandon, iar omul a rămas credincios lui Dumnezeu, a trecut prin pocăință reală și trăiește într-o nouă relație sfântă – acesta nu este un motiv de descalificare, ci o dovadă a restaurării.
2. Pavel nu cere perfecțiunea trecutului, ci demnitatea prezentului
În 1 Timotei 3 și Tit 1, Pavel cere ca prezbiterul să fie „fără prihană”, „cumpătat”, „bine văzut de cei din afară” – acestea sunt roadele pocăinței și trăirii actuale, nu ale trecutului ireproșabil. Altfel, nici Pavel n-ar fi fost acceptat, fiind fost prigonitor, nici Petru, fiind lepădător, nici David, nici Moise.
Dar Dumnezeu nu descalifică omul care s-a întors cu toată inima. Dimpotrivă: îl folosește tocmai pentru că harul strălucește mai puternic acolo unde a fost întuneric.
3. Slujirea nu e un premiu, ci o chemare
Un pastor nu slujește pentru că este ireproșabil, ci pentru că este chemat, verificat în trăire, curățit prin har și pus în slujbă de Hristos.
Este chemat să iubească, să învețe, să îngrijească, să mustre cu blândețe, să conducă nu cu mână de fier, ci cu inimă de slujitor. Dacă omul trăiește în adevăr, în credință și în mărturie bună – el poate sluji.
IV. Răspunsul lui Isus – ce spune Domnul, nu oamenii
Dacă Isus ar sta astăzi în fața celor ce mă contestă, nu i-ar întreba câte căsătorii am avut sau ce sentință am primit, ci:
„Îi cunoașteți inima? Îi vedeți viața de azi? Îl iubiți cum Eu l-am iubit?”
Isus n-a descalificat pe niciunul dintre cei pe care Tatăl i-a adus la El cu pocăință sinceră. Ba dimpotrivă – i-a chemat pe pescari, pe vameși, pe păcătoși, pe cei zdrobiți. Femeia prinsă în adulter n-a fost lapidată, ci i s-a spus: „Du-te și să nu mai păcătuiești.” Iar când ceilalți o condamnau, El le-a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra.”
Isus nu descalifică vasele frânte, le restaurează și le folosește.
Ce ar spune Isus despre mine?
Iatp concluzia:
Nu sunt vrednic. Dar El este.
Nu am fost curat în totul. Dar El m-a spălat.
Nu am merite. Dar am chemare.
Cred că Isus ar spune:
„L-am iertat. L-am ridicat. Și pentru că i s-a iertat mult, iubește mult. El nu slujește din mândrie, ci din recunoștință. Paște oile Mele.”
Isus nu caută oameni perfecți, ci oameni care știu ce înseamnă crucea. Oameni care știu să plângă cu cei ce plâng. Oameni care nu predică teorie, ci viață.
Iar harul este mai vizibil în aceia care au fost atinși de foc, nu doar de litere.
V. Apel final: Către frații mei – judecați cu dreptate, dar și cu har
Frații mei din bisericile lutherane, asociații, baptiste, penticostale, evanghelice de orice fel – vă vorbesc nu ca un om ce vrea dreptate omenească, ci ca unul care a fost atins de harul lui Dumnezeu. Nu cer acceptare oarbă, ci discernământ curat. Nu cer să fiu iubit cu superficialitate, ci privit cu adevăr.
Scriptura spune:
„Judecați cu judecată dreaptă, nu după înfățișare.” (Ioan 7:24)
„Duhul Domnului este peste Mine, căci M-a uns să aduc Vestea Bună celor săraci… să dau drumul celor apăsați.” (Luca 4:18)
Dacă Duhul Domnului este în noi, atunci să judecăm așa cum judecă El – cu adevăr, dar și cu milă. Cu fermitate în fața păcatului, dar cu încurajare pentru cel pocăit.
Vă chem să nu vă uitați la trecutul meu, ci la ce face Dumnezeu în prezent. Dacă am greșit, m-am pocăit. Dacă am fost slab, harul Lui m-a întărit. Dacă am fost jos, m-a ridicat nu spre slava mea, ci spre slujire.
Sunt în fața voastră nu ca un om care vrea să fie cineva, ci ca unul care nu mai poate tăcea despre ce a făcut Hristos pentru el. Și dacă în ochii unora sunt un „vas ciobit”, atunci slăvit să fie Domnul care a ales să-Și arate slava chiar prin crăpătura lutului meu.
Iar dacă vreunul dintre voi are nelămuriri, mă cheamă la o vorbă frățească, sau vrea să înțeleagă mai adânc ce trăiesc – ușa mea și inima mea sunt deschise.
Nu caut conflicte, ci părtășie. Nu caut justificare, ci Hristos. Nu cer acceptare automată, ci rugăciune și dragoste sinceră.
Astăzi avem o Organizație Religioasă. A fost admis statutul de Orgsanizație și Asociație Religioasă. poate într-o zi vom și figura în acel registru/tabel național al Asociațiilor Religioase, pentru noi este o realizare uriașă și atât. Dar știu că structura aceasta pe care o păstoresc nu este a mea ci a lui Isus. Lucrarea aceasta este dovada harului Său.
A Lui să fie toată slava.
Amin.
Pastor Marius Leontiuc
23 August 2023
Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube
