Aceasta este o lecție a Cursului de Doctrine Religioase Comparate prin care urmărim să descoperim practic cum credem noi în comparație cu alte credințe creștine. Scopul lecției nu este de a pune într-o lumină negativă o altă biserică creștină ci să înțelegem noi ceea ce credem și unde ne deosebim și de ce ne deosebim. Lucrăm să înțelegem …, de ce ne deosebim.
Consider că primele forme de gândire și practică asemănătoare protestantismului au început să se contureze cu mult înainte de Reforma din secolul al XVI-lea, prin mișcări izolate de rezistență față de abuzurile papalității. În jurul anului 980 apar tensiuni locale care, mai târziu, vor prefigura și conflictele ce vor culmina cu ruperea anglicană. Un reper important este Sfântul Anselm de Canterbury (1109), teolog de mare influență, care a avut curajul să se impună atât în fața regelui William al II-lea, cât și a papei Urban al II-lea, fiind numit „alterius orbis papa” („papa celuilalt tărâm”).
În Nordul Italiei și în zona ce corespunde astăzi vestului Austriei, s-a cristalizat o comunitate creștină cu puternice accente evanghelice, cunoscută mai târziu sub numele de „Biserica Valdenză” sau „Biserica din Piemont”. În jurul anului 1180, Petru Valdo — continuator al tradiției creștinilor locali persecutați — a redactat un catehism ce relua în mod esențial învățăturile din Epistola lui Barnaba (scriere patristică timpurie, prezentă și în Codex Sinaiticus). Această epistolă poate fi privită, în sens larg, ca una dintre cele mai vechi mărturii doctrinare cu accente evanghelice.
Totuși, rădăcinile unei reforme biblice se pot identifica și mai devreme, în spiritul Reformei Gregoriene (sec. XI), inițiate de papa Grigore al VII-lea, care a promovat principii de curățire și reorganizare a Bisericii. Deși atunci Roma a acceptat parțial aceste principii, ele au fost ulterior abandonate. Consider că anumite idei ale acestei reforme, precum și scrierile lui Grigore cel Mare (604), au prefigurat gândirea evanghelică. Martin Luther, deși nu îl citează frecvent în Catehisme, a reluat teme teologice congruente cu aceste idei.
Forma teologică matură a protestantismului avea să fie conturată în secolele XVI–XVII prin lucrarea lui Martin Luther și, pe ramura reformată, prin contribuția lui Zacharias Ursinus, autor principal al Catehismului de la Heidelberg.
Biserica Ortodoxă se naște prin excomunicarea Patriarhului Mihail de la 1054 și se realizează prin așa numita „Marea Schizmă”, proces care s-a finalizat în perioada anilor 1200. Biserica Ortodoxă cunoaște mai multe scrieri de doctrină printre care Catehismul Ortodox și Filocalia.
Așa dar, deși Biserica Ortodoxă susține că este cea mai veche biserică, ea de fapt apare odată cu valdenzii înaintașii noștri. Prin urmare, cele două credințe sunt cel puțin lafel de vechi și sunt rezultatul unor reforme la adresa Bisericii Catolice.
O primă diferență este poziția față de BIBLIE, NOUL TESTAMENT
Cum cred Ortodocșii? „Biblia nu este întru totul inspirată de Dumnezeu și nu este singura carte de îndrumare a creștinismului”, arăt că, în teologia ortodoxă, inspirația Scripturii este văzută într-un cadru sinergic, împreună cu tradiția și interpretarea Sfinților Părinți, nu ca singura autoritate. Pe lângă Biblie cu mai mare importanță față de aceasta este Sfânta Tradiție, Filocalia și scrierile monahale. Acolo unde există contradicție între Biblie și Filocalie are prioritate Filocalia și Sfânta Tradiție. Dacă un creștin citește Biblia singur se va rătăci de la dreapta credință, nu este bine ca un creștin să citească Biblia, el trebuie să asculte de preot care mijlocește Cuvântul lui Dumnezeu, creștinul nu poate înțelege singur credința ci doar prin duhovnic. Din Biblie fac parte și cărțile necanonice care nu fac parte din canonul stabilit la Conciliile Ecumenice conform tradiției pe care o urmăm noi.
Cum credem noi Protestanții Evanghelici? Biblia este insuflată de Dumnezeu, potrivit 2 Timotei cap. 3 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, iar potrivit Evangheliei sf. apostol Ioan cap. 10 verset 35 ultima teză citând pe Dumnezeu Isus Scriptura nu poate fi desfinţată. Nu există altă scriere insuflată de Dumnezeu și nici o altă scriere nu are prioritate în fața Bibliei – Galateni 1:8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Orice om care citește Biblia, în special Noul Testament, găsește viața veșnică, se înțelepțește și găsește adevărata credință. Noul Testament este autoritate supremă scrisă, reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu pentru creștini, poruncile Sale (Fapte 1:2) care trebuie a fi respectate, porunci care ne obligă ca numai lui Dumnezeu să ne închinăm și doar lui să-i slujim. Cum Biserica Protestantă Evanghelică menține credința stabilită chiar la Niceea în anul 325, Biblia cuprinde acele cărți atunci recunoscute. Cărțile apocrife sunt doar dovezi adiacente Bibliei.
Altă diferență este poziția față de fecioara Maria și sfinți
Cum cred ortodocșii? Sfânta Maria, mama Domnului nu a fost soția lui Iosif ci doar logodnica sa, trăind împreună într-un concubinaj fără nici un fel de relații intime. Sfânta fecioară Maria a fost și este pururea fecioară. Sfânta Maria s-a înălțat la cer asemenea lui Isus și mijlocește pentru oameni. Sfinții din rai, morți în trupurile lor mijlocesc pentru noi ceilalți. Iosif avea copii dintr-o altă căsnicie. Creștinii este încurajată rugăciunea către sfinți, la îngeri și la maica Domnului și să practica sărutării moaștelor este considerată un gest de cinstire. Sfinții care au murit sunt declarați de biserică sfinți, canonizați și ei pot mijloci și pot face minuni așa cum le face Dumnezeu. Astfel, sfinții trebuie a fi comemorați.
Cum cred Protestanții? Sfânta Maria, a fost Sfânta Sfintelor (așa se numește locul din Templu și Cortul Întâlnirii unde se cobora Yehovah Elohim Dumnezeu Tatăl ) deoarece în ea a sălășluit pruncul Isus. Sfânta Maria a fost soția lui Iosif căruia i-a conceput alți copii după nașterea lui Isus, a murit a fost îngropată și nici unde nu vom găsi în Biblie că ea s-a înălțat. Biblia dispune imperativ expres că Maria era nevasta lui Iosif (Matei cap. 1 : 20 Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta… Matei 12:47 Atunci, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” Marcu 3:32 Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” Luca 8:20 Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.”). Maria a gustat moartea și sufletul ei așteaptă lângă Dumnezeu învierea trupului. Nici sfânta Maria și nici alți îngeri sau sfinți nu mijlocesc pentru noi, singurul care mijlocește este Isus – 1 Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos. Isus Hristos ne interzice să ne închinăm unei alte persoane Matei 4:10 „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Numai Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’” Apocalipsa 22:8,9 Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te numai lui Dumnezeu.” Toți cei care ajung la Dumnezeu și care au primit Evanghelia respectând-o sunt numiți de Biblie sfinți. Sfinții pe pământ cât sunt în viață pot face minuni printre care cea mai mare minune, să vestească Evanghelia. După ce au murit sfinții, creștinii de fapt au o altă misiune, ei nu mijlocesc, așa cum am văzut mai sus. Noi nu ne închinăm sfinților sau martirilor (mucenici) ci ne închinăm la Acela pentru care aceștia au murit. Sfinții nu trebuie comemorați, avem zile în calendarele evanghelice în care ne aducem aminte de modul în care Dumnezeu a lucrat prin sfinți, dar nu comemorăm pe aceștia căci altfel le-am sluji lor, dar Dumnezeu ne poruncește imperativ și expres ca doar Lui să-i slujim.
Altă diferență constă în poziția față de icoane, moaște, obiecte de cult și semnul crucii
Cum cred ortodocșii? Icoanele sunt obiecte care chiar dacă sunt create de om sunt făcătoare de minuni și au putere. Ele sunt date spre închinare ca oamenii să se închine lor (a se vedea Filocalia). Crucea trebuie sărutată și omul trebuie să se închine crucii. Omul trebuie să se roage la rămășițele pământești aale celui declarat sfânt și să aprindă lumânări care însoțesc cu lumină rugăciunile pentru cei vii și morți.
Cum cred protestanții? Crucea este semnul creștinismului, la cruce am primit iertare, de aceea bisericile noastre au cruce pe ele și cruce pe altar. Pastorul face semnul crucii către biserică și poate purta crucifix, pentru a consemna slujirea și urmarea față de Dumnezeu (Luca 9:23). Crucea însă nu este însă un obiect la care să ne închinăm, ne închinăm lui Dumnezeu (Matei 4:10). Icoanele au apărut din necesitatea vestirii Cuvântului pentru cei care nu știau să citească, ele sunt artă și în același timp vestire ilustrată a Cuvântului. Accesul la cultură și învățământ este o caracteristică a ultimelor două secole. Înainte, foarte puține persoane din societate puteau citi, astfel încât biserica practic era o Biblie ilustrată. Icoanele nu sunt deci făcătoare de minuni dar pot contribui la minunea înțelegerii Evangheliei așa cum de exemplu este filmul ,, Isus din Nazaret”, un material foarte benefic. Așa dar, nu ne închinăm icoanelor ci doar lui Dumnezeu (Matei 4:10). Nu folosim acatiste, singura soluție și învățătură este Biblia, respectiv Evanghelia sau Noul Testament. Clarificarea sau Mărturisirea de credință este dată pe parcurs în Catehisme care au valoare de predică, de expunere ceea ce credem dar niciodată nu au prioritate față de Biblie. Canoanele fixate de oameni ce exced Bibliei sunt un păcat (Matei 15:9 Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti Marcu 7:7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.’ Coloseni 2:22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti). Dumnezeu a poruncit ca doar Lui să ne închinăm, nu moaștelor și nu altcuiva. Cei care păzesc Evanghelia (Poruncile lui Dumnezeu – Faptele Apostolilor 1:2) sunt cei iubitori de Dumnezeu și unicii care au dreapta credință Ioan 14:21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Evanghelia reprezintă Poruncile lui Dumnezeu – Fapte 1:2 de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. Ascultarea de aceste porunci înseamnă și să respectăm „Numai lui Dumnezeu să te închini”. Lumânările de pe altarul evanghelic sunt doar un simbol. Lumânările nu pot crea efect spiritual cum nici crucifixul sau alt obiect de nu creează. Noi nu folosim cădelnițe deoarece acestea erau obiecte de slujire ale Legii Iudaice, ori Legea a ținut doar până la Ioan Botezătorul (Luca 16:16). Aceasta ne deosebește chiar și față de unele biserici care se autodenumesc lutherane (exemplu în Suedia și Finlanda).
O diferență totală este închinarea
Atât Biserica Ortodoxă cât și cea Protestantă Evanghelică au o închinare liturgică.
Cum se închină ortodocșii? Liturghia ortodoxă este derivată a liturghiei lui Ioan Hrisostom sau Ioan Gură de Aur. Nu este liturghia scrisă de acesta chiar dacă este denumită așa (liturghia scrisă de Ioan Hrisostom din perioada anilor 360, liturghia noastră preia și ea elemente structurale din Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, adaptate pentru contextul evanghelic, practicată în Biserica Protestantă). Liturghia Bisericii Ortodoxe este așa cum spuneam o derivată deoarece a fost remodificată în timp, de la 1054 și până în prezent fiind total modificată. O altă liturghie folosită de Biserica Ortodoxă este cea a sfântului Vasile. mai sunt și alte liturghii. În aceste liturghii instrumentele muzicale sunt interzise, Evanghelia nu se citește ci doar se cântă și au loc suite de ectenii și tropare. Biserica Ortodoxă susține că are putere de a hotărî mântuirea celor care au murit prin slujbe speciale și parastas. Momentul Kyrie Eleison este transformat în cunoscutul „Doamne Miluiește” cvasi-total prezent în liturghie. Biserica Ortodoxă susține că este unica biserică și unica credință dreaptă dătătoare de mântuire. Rugăciunea nu este liberă ci doar cea scrisă de preoți anume desemnați. Botezul este însoțit de nășire.
Cum se închină protestanții? Liturghia Evanghelică își are originea în scrierea originală a lui Ioan Hrisostom, folosită și la Piemont de Valdenzi dar și de Lutherani, husiți și moravieni, fiind constantă în cursul istoriei, rămânând neschimbată, așa cum a numit-o Ioan Hrisostom Liturghia Simplă. sau Simplex. Aceasta cuprinde mai multe momente și este edictată total în temeiul Bibliei, cuprinzând rugăciune, cântare, absolvire, predicare, euharistie, benedicție. Pe acest website se găsește un curs de Liturghie Protestantă Evanghelică. În cadrul liturghiei se cântă și cu instrumente muzicale așa cum Biblia ne cere în Psalmi și întâia Epistolă a sf. Apostol Paul către Corinteni, 1 Corinteni 14:7. Unul din instrumentele poruncite de Biblie, creat special pentru lauda lui Dumnezeu, este orga formată din fluiere și flaute. Dumnezeu poruncește ca toate instrumentele muzicale să fie folosite spre lauda Sa. Omul se roagă lui Dumnezeu liber având ca modele de rugăciune, Psalmii, Rugăciunea Tatăl Nostru, Rugăciunea Kyrie Eleison (vameșul păcătos care se ruga „Doamne ai milă de mine păcătosul”), rugăciunile ca exemple scrise de Martin Luther în catehisme. Noi credem că toți creștinii care ascultă poruncile Evangheliei sunt într-o credință dreaptă și sunt mântuiți, biserica noastră nu este singura cale spre mântuire, suntem co-moștenitori ai Împărăției cu frații din Oastea Domnului, Biserica Reformată, Biserici Evanghelice, Biserica Baptistă, Biserica Metodistă, Biserica Penticostală, Biserica Coptă,.. Botezul nu este însoțit de nășire. Biserica Protestantă deține în scrierile sale de învățătură, cel mai vechi catehism posibil, Catehismul Apostolului Barnaba, găsit în Codex Sinaiticus și alte manuscrise.
Alte diferențe și asemănări
Scrierea numelui Isus, ortodoxia preluând forma greacă Iisus poate constitui o diferență de imagine. În arameică, numele era Yahshuah/ Yeshu (Ieșua), astfel încât nu este greșită nici una dintre forme nici cea de Iisus și nici cea de Isus. Datele pascale diferă, în timp ce protestanții sărbătoresc împreună cu catolicii, biserica ortodoxă are o altă dată. Data Paștelui este, conform primului conciliu de la Niceea, „prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară.” În vreme ce Biserica Catolică și Bisericile Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară, bisericile ortodoxe și greco-catolice pornesc calculul de la ziua de 3 aprilie, socotită drept echinocțiu (21 martie pe stil vechi). Desigur mai sunt și alte deosebiri cum ar fi vestimentația preoților, organizarea bisericească, dar principalele deosebiri sunt cele mai sus amintite.
Există un curent, o credință denumită Ortodoxă Lutherană sau Lutheranism Ortodox ce incubă ideea ortodoxiei lutherane. De facto, este un curent care combate punct cu punct catehismele lui Luther având la bază scrieri atribuite lui Luther ce contrazic chiar catehismele. Noi considerăm acele scrieri drept un fals istoric deoarece Luther a susținut propriile catehisme iar nu combătut. Este de fapt un rod al antireformei, curent care nu este nici ortodox și nici lutheran. Dar prin prisma libertății religioase fiecare se poate autoidentifica în ce spectru de credințe se află. Din punctul nostru de vedere nu există Ortodoxie Lutherană, această teză de fapt aparține neo-catolicismului are poartă diferite denumiri precum Biserica Catolică Evanghelică,… în general biserici care poartă și vestimentația, ideologia dar și liturghia catolică sau ortodoxă.
Cu toate aceste deosebiri între cele două biserici, există dorințe și idealuri comune. În primul rând ambele credințe confruntă ideologii contemporane care contravin tradițiilor biblice, mișcarea care contestă modul în care Hristos a decis să fim bărbați și femei și care pledează pentru schimbare de gen. Ambele biserici consideră homosexualitatea un păcat, ambele biserici au cruce pe turn, ambele biserici folosesc clopote pentru a anunța comunitatea despre momentul rugăciunii, ambele biserici sunt persecutate de islamism. În Turcia bisericile ortodoxe și protestante sunt confiscate de autorități, transformate în moschei sau demolate. În state arabe, preoții ortodocși și protestanți sunt executați pentru credința lor. Există și imnuri comune. Ambele Biserici rostesc și au crezurile Antice printre care cel de la Niceea.
Cu toate acestea, în multe tradiții ortodoxe, căsătoria cu un creștin neortodox este privită critică și necesită în prealabil acord clerical sau convertire. Practicile variază semnificativ între jurisdicții.
În tradiția ortodoxă, conceptul de dreaptă credință este adesea interpretat prin prisma învățăturilor Sfinților Părinți, chiar și atunci când aceste interpretări par, din perspectiva protestant-evanghelică, să modifice sensul direct al poruncii biblice: «Numai Domnului Dumnezeului tău să I te închini» (Matei 4:10). Această diferență de interpretare conduce la practici precum venerarea sfinților și a icoanelor, pe care noi le considerăm în contradicție cu poruncile lui Hristos.
Dvs. decideți care dintre cele două credințe constituie „dreapta credință, ortho doxia”. Noi ca și protestanți suntem chemați să iubim pe frații ortodocși și chiar dacă noi considerăm greșite multe din punctele lor de vedere, ei sunt creștini și biserica este a Lui Hristos Isus. Scopul acestei lecții este ca noi să înțelegem diferențele și unde considerăm noi că este „o greșeală” teologică din punctul nostru de vedere, în rest avem datoria de a iubi.
Prezbiter și Trainer
Leontiuc Marius Sebastian
Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube
5806
