Predică: Constituția și Principiile Împărăției, Porunci la Predica de pe munte – Partea 1

Textul de predică pentru această săptămână este din Evanghelia sfântului apostol Matei Capitolul 5. Să citim Cuvântul Domnului

Cuvântarea de pe munte. Fericirile
1 Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.
2 Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
5 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii
13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Împlinirea Legii şi Prorocilor
17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
19 Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Despre ucidere
21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi ; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.’
22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
25 Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă.
26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.

Despre preacurvie şi despărţire
27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’
28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.
29 Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
31 S-a zis iarăşi: ‘Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.’
32 Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Despre jurământ
33 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.’
34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
37 Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor
38 Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.’
39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’
44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Predica aceasta, pe care o scriu de data aceasta, este o predică cugetată la munte despre Predica de pe Munte. Eu și familia fiind o vreme în concediu între munți.

Predica de pe Munte a Domnului Isus, se întinde în Evanghelia după Matei în trei capitole. Astăzi analizăm și supunem predicii doar unul din capitole, urmând data viitoare să continuăm. Toate cuvintele Domnului Isus sunt porunci și promisiuni pentru gruparea noastră religioasă. Însă această predică fixează reguli ale creștinului, lucru pe care majoritatea creștinilor nu îl cred. Majoritatea creștinilor susțin că harul nu are reguli, că predicile Domnului nu ar avea efect de împlinire și că doar credința în jertfa Sa ar fi suficientă pentru mântuire. Nimic mai fals! Domnul a spus chiar la înălțare și învățați-i să păzească tot ce Eu am poruncit.

În Predica de pe munte, Domnul Dumnezeu Isus Hristos legiferează atât pentru această viață cât și pentru împărăția cerească, dictând Ferice de cei… Nu este doar o simplă promisiune ci este Cuvântul de Dumnezeu cu autoritate chiar asupra cerului. Sintagma pronominală „de cel, de cea, de cei, …oricine” mie îmi dă mult de gândit, pentru că această sintagmă include de fapt numele nostru.

În prima parte a predicii, cunoscută sub numele de Fericirile în unele biserici, Domnul Isus promite pe deoparte fericire eternă iar pe de altă parte poruncește asupra caracterului creștinului următoarele atribute:

  • smeriți – săraci în duh (simpli în „pneuma”- simplii în aere traducere exactă), a celor smeriți este Împărăţia cerurilor!
  • atenți cu cei ce plâng, să fie mângâiaţi! și acum și în viaața viitoare
  • blânzi, cei blânzi să moștenească pământul!
  • dornici după neprihănire (după cunoașterea și respectarea Poruncilor și CuvântuluI), ei vor fi săturaţi!
  • milostivi
  • sinceri, căci  vor vedea pe Dumnezeu!
  • împăciuitori, chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
  • demni în nedreptate din pricina neprihănirii, căci și a lor este Împărăţia cerurilor!

Aceste atribute unii teologi le considerăm ca fiind CONSTIUȚIA CERULUI sau CONSTITUȚIA ÎMPĂRĂȚIEI, este doar o considerație a noastră. Dar calitatea de poruncă a acestor atribute este cât se poate de clară. Asistăm la porunci reflexive în cuprinsul fericirilor dar și la promisiuni imperative.

Apoi Domnul poruncește promisiunea fericirii asupra celor care sunt martirizați sau nedreptățiți, calomniați din pricina Numelui Său, garantând răsplată în ceruri. Este o distincție într pricini, pricina Numelui și pricina Neprihănirii sau ascultării de porunci. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; aceasta este o poruncă, are sens imperativ. Răsplata este în ceruri, nu pe pământ cum susține mișcarea Adventistă, ci în ceruri unde este și viața viitoare. De ce? Pentru că așa a poruncit Domnul Isus.

Domnul Isus poruncește și ne arată că noi creștinii suntem ingredientul de bază spiritual al pământului, iar faptele noastre sunt lumină, iar noi ne numim lumina lumii.

Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Domnul Isus ne învață inclusiv simbolismul nostru liturgic oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor, de aceea noi punem lumina pe altar. Lumina aceasta î-L simbolizează pe Hristos în noi. Domnul ne mai poruncește apoi să știm că legea a fost împlinită iar prin păzirea poruncilor Sale, ale Domnului Isus (prin faptul că legea a ținut până la Ioan) vom fi răsplătiți în ceruri. Peter Waldo când a formulat începutul mișcării evanghelice prin catehismul valdenz și simbolismul valdenz, a avut în vedere tocmai acest aspect. De aici LUX LUCENET IN TENEBRIS.

Practic aici este comparația între cele două legăminte ca regulă în materialitatea lor. Domnul face referire prin sintagma „s-a mai spus în vechime…” și vine reforma prin Evanghelie „dar Eu vă spun…” Urmând un set de porunci cu privire la conviețuire

  • Să nu ucizi  Să nu te mânii ci să iubești pe fratele tău
  • Să nu jicnești, să nu spui ‘Prostule!’ , ‘Nebunule!’
  • Împacă-te înainte de a veni la zeciuială, la altar, la Euharistie,
  • Nu pofti femeia altcuiva, aruncă obiectul generator de păcat
  • Nu divorța decât dacă celălalt te-a înșelat și continuă păcatul său de nesupunere sau de lipsă de iubire (pricina de preacurvie sau excepția)
  • Nu te căsători cu cine este despărțit fără temei (cel care a părăsit cuplul fără să fi fost înșelat).
  • Să nu juraţi . (Unicul jurământ permis este căsătoria și jurământul viu este Domnul, vom analiza ulterior acest aspect al jurământului )
  • Să avem vorbire clară, promptă: Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.Să nu ne răzbunăm
  • Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
  • Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
  • Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

Urmând aceste reguli, Domnul conchide ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Prin împlinirea Poruncilor Domnului Isus ni se poruncește Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Am discutat la un moment dat cu mai mulți pastori care încercau ei să nege această poruncă a desăvârșirii, spunându-mi că omul nu poate, pentru că omul păcătuiește. Da, omul păcătuiește, noi păcătuim vrem sau nu vrem, dar străduința de a respecta aceste norme se clasează în fapte vrednice de cetățenia noastră de fii ai Tatălui:  Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.  Această afirmație se întemeiază astfel: sfântul Apostol Ioan în epistola sa, ne arată clar că cei care împlinesc Cuvantul, defapt se străduiesc, au și ajuns deja la desavarsire 1 Ioan 2: 3-5. Despre această straduință sau SILINȚĂ (în traducerea Cornilescu) ne vorbeşte şi sfântul apostol Petru 2 Petru 1 : 5 . Nu înseamnă o mântuire prin fapte ci o trăire a Evangheliei. Trăirea poruncii înseamnă viața veşnică Ioan 12:50 . Domnul Isus ne poruncește că avem un Tată, nouă neamurilor. Acest aspect este minunat.

Dragi frați și surori în Domnul. Urmează să analizăm și alte porunci pe care Domnul ni le-a transmis în Predica de pe munte. Acum este timpul să ne întrebăm SUNTEM NOI:

  • smeriți ?
  • atenți cu cei ce plâng?
  • blânzi?
  • dornici după neprihănire?
  • milostivi?
  • sinceri?
  • împăciuitori?
  • demni în nedreptate?

Suntem noi defapt fii ai lui Dumnezeu și parte a Împărăției? Este timpul să ne cercetăm interiorul nostru și să ne cerem iertare în rugăciune.

Domnul îți cere ca de astăzi să fi smerit, atent, altruist, blând, dornic după cunoașterea poruncilor Sale, milostiv, sincer, un om al împăcării nu al certurilor sau scandalurilor, un om demn. Ești gata să asculți poruncile Sale? Die ca Dumnezeu să-ți vorbească și să te hotărățti pentru Isus. Hotărârea ta este esențială pentru locul unde vei petrece veșnicia. Cântarea spune„ M-am hotărât sa-L urmez pe Isus, Nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi !” Care este drumul tău?

Vă invit să învățăm următorul imn, primul clip arată cântecul , al doilea e negativul pentru a cânta dvs. cu familia


1. /: M-am hotărât sa-L urmez pe Isus, :/ x3
Nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi !

2. /: Nimic nu mă va clinti pe cale, :/ x3
Nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi !

3. /: În urmă-i lumea, ‘nainte-i crucea, :/ x3
Nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi !

4. /: Renunț la lume, dar nu la Isus, :/ x3
Nu-i drum ‘napoi, nu-i drum ‘napoi !

Fiți binecuvântați!
Prezbiter Marius Leontiuc

Share this:

166