Aspecte complementare. Curs de Serviciu Divin - Lecția 9

În lecția aceasta vom aborda Confirmarea și Chestiuni de practică

Confirmarea membrală

În lecția trecută am vorbit despre actul punerii mâinilor și am aflat că el este prezent la confirmare, în termen mai vechi „confirmație”. Confirmarea este acel moment în care credinciosul devine apt să primească sacramentul Euharistiei – Cina Domnului, moment în care el mărturisește credința sa și apartenența sa a biserică. Acest aspect are loc după botez, desigur botezul în cazul celor mai mulți are loc în copilărie dar sunt și adulți care nu se botează în copilărie, sunt adulți care vin transferați. Când asistăm la adulți care se botează confirmarea se face în aceeași slujbă cu botezul căci botezul adulților vine după cateheză. Dar nu întodeauna se pot pune mâinile la confirmare, așa cum am văzut în situația din pandemie. Confirmarea însă rămâne. Orice credincios care se confirmă trece printr-o perioadă de cateheză, o perioadă în care pastorul sau lucrătorul îi reamintește care sunt elementele credinței.

Ce se întâmplă? Cei care confirmă credința mărturisesc public fiecare în fața bisericii sau a pastorului/prezbiterului/diaconului/misionarului/evanghelistului că își însușesc credința. În general nu există o formulă de mărturisire și nu putem pune pe fiecare să rostească crezul pe rând. Și în acest sens vor rosti în comun crezul și apoi fiecare rostește (exemplificativ) „Confirm botezul meu, cred că Domnul Isus este Domnul meu și mântuitorul meu, afirm credința noastră evanghelică și sunt parte a bisericii”. După această mărturisire pastorul/prezbiterul/diaconul/misionarul/evanghelistul pun mâinile deasupra capetelor confirmanților (cei care se confirmă) și se roagă după care rostesc „confirmăm că acești membrii ai bisericii sunt ucenici care iau parte la Cina Domnului”. Cei primiți ca membrii sunt unși cu untdelemn (mir) pe frunte. După acest moment (care poate fi inclus sau nu în liturghie) urmează benedicția (chiar dacă ea a avut loc și la botezul din copilărie), binecuvântarea confirmanților așa cum este descris în Numeri cap. 6 astfel:

„Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! Astfel, este pus Numele Domnului peste voi și El vă va binecuvânta”. După aceasta confirmanții sunt împărtășiți.

Chestiuni de practică

Sigur că vom avea un curs distinct de etică academică și pastorală, dar trebuie reținute câteva aspecte complementare.

Atunci când aprindem cele două lumânări de pe altar una în stânga și cealaltă în dreapta, rostim „Isus Hristos este lumina lumii”. Ele pot fi lumânări cu ardere sau electrice. Ele sunt simbol și reprezintă cele două naturi ale Domnului Isus: natura spirituală de Dumnezeu și cea de om, unite inseparabil.
În timpul liturghiei nu avem manifestări harismatice în sensul dansului, în biserică nu se dansează și nici nu batem din palme în timpul cântărilor și nici nu aplaudăm. Nu fluieră nimeni decât instrumentele de profil în cântare, în timpul liturghiei.
Rugăciunea în general cu excepții nu se face în comun ci individual cu reverență și atitudine de smerenie față de Dumnezeu însă va fi în comun la rugăciunea „Tatăl Nostru” și Kyrie Eleison precum și în momente în care ne unim glasul în mijlocire pentru cei bolnavi sau cauze speciale. Chiar dacă alți creștini strigă la rugăciune, noi credem că Dumnezeu este suficient de îndurător ca să ne audă fără să strigăm. Chemarea Domnului în sine este denumită de Biblie, strigăt, așa că nu vom accepta manifestări de formă stridentă. Atunci când cineva se roagă putem spune „amin” sau „Doamne îndură-te” când achiesăm la rugăciunea omului respectiv, iar nu interjecții precum „îhî, ok, …” sau alte forme libertine cu iz harismatic.
Atunci când avem musafiri baptiști sau reformați sau alți evanghelici lutherani, valdenzi, prezbiterieni nu atingem subiecte care fac diferența. Dacă în biserică avem musafiri frați care predică sau cântă (în etică imnologiei noastre) sau spun poezii, le acordăm un moment în cadrul liturghiei.
Noi nu folosim cădelnițe la slujbă. Pot fi folosite lumânări cu tămâie sau lămpi în timpul citirii textului biblic și atât. Eu unul nu o recomand, acestea au doar un rol simbolic. Tămâia este un semn al liturghiei îngerilor, arderea de tot și tămâia prezenței au încetat la Golgota. Tămâia nu este sub nici o formă mărturia prezenței lui Hristos, cei care vă predică așa ceva vă spun o minciună, o teză nebiblică. Mărturia prezenței lui Hristos este Euharistia și comuniunea sfinților, restul sunt aserții de sorginte catolică.
Nu folosim Liturghia Romană sau Catolică. Biserica Lutherană medievală nu a folosit niciodată liturghia Catolică. Luther s-a dezis prin articolele de la Schmalkald total de liturghia catolică. Există fracțiuni lutherane care o practică, noi nu o practicăm. Liturghia noastră este o liturghie evanghelică și acest lucru nu poate fi contestat.
Liturghia noastră o vom înțelege întodeauna prin prisma izvorului ei: Biblia. Noi nu repetăm mecanic aceleași formule, noi trăim liturghia. Sunt preoți care au pasiunea aceasta ca liturghia să se desfășoare ca un ansamblu de jucării trase cu cheia care repetă aceleași covinte (borborosire), cântă doar aceeași cântare,… Nu așa înțelegem liturghia. Cântările comune vor fi diferite de la o slujbă la alta. Nu citim cântând textul biblic al predicii. Nu comunicăm cântând, doar ectenile și anumite benedicții cum este Pax Domini sunt cântate.
Picturile în bisericile noastre, așa cum o afirma Grigore cel Mare, au doar rol de a educa, de a vorbi prin imagini. Nu ne închinăm decât lui Dumnezeu, așa ne poruncește Biblia.

Tot ca și o chestiune de ordin practic, trebuie să cunoașteți că există chiar la noi în țară biserici protestante distincte și diferite de biserica noastră care practică aceeași liturghie sau aceeași formă de închinare. Cu titlu exemplificativ privim la frații noștrii de la Biserica Evanghelică C.A. „Sfânta Margareta” din Mediaș care face parte din alt cult dar are închinare similară

De aceea, trebuie cunoscut că aceste biserici sunt surori și cel mai important, că noi avem o liturghie evanghelică.

Cum procedăm în situații de urgență?

Urgența Medicală: Întrerupem slujba și acordăm ajutorul, chemăm organele competente.
Urgență tehnică: idem
Dacă a intrat un polițist în timpul liturghiei și patrulează și și nu ocupă loc: Întrerupem liturghia și-l întrebăm care este scopul și:

– dacă are informația că există date despre o faptă penală îi răspundem „continuați” își continuă investigația, noi liturghia
-dacă a venit să invoce prilej de amendare, verificări,… așa cum pătrund astăzi în bisericile care oficiază în timp de pandemie, îl întrebăm dacă are autorizație ori mandat de percheziție și îi punem în vedere că este un spațiu de cult privat al grupării. Cum nu are autorizație de percheziție căci aceasta se oferă doar în cazul săvârșirii unor fapte nelegale (penale), îi punem în vedere să părăsească spațiul sau să se așeze și să asiste în liniște la liturghie. În sala de cult nu se poate intra înarmat decât în situația în care există date că ar fi iminentă o situație care impune polițistului să apere comunitatea. Spre deosebire de cultele finanțate de stat, spațiul grupării religioase nu este spațiu public astfel încât să pătrundă oricine cum dorește pentru a perturba activitatea religioasă.

Vom studia la cursul de Drept Administrativ Ecleziastic, că nimeni nu poate întrerupe o liturghie, iar dacă acest lucru se întâmplă are doar două rațiuni: